Municipalitatea şi-a pregătit planul de deszăpezire
Săptămâna trecută a fost emisă dispoziţia primarului privind constituirea comisiei de deszăpezire de la nivelul municipiului Oradea, comisie care va acţiona în vederea implementării planului de măsuri stabilit pentru iarna 2011-2012. În şedinţa Consiliului Local din data de 31 octombrie, acest plan de măsuri urmează să fie supus aprobării. În noul plan de acţiune vor fi introduse străzi/poduri nou create sau modernizate prin asfaltare, care până acum nu erau incluse în programul de deszăpezire, respectiv: str. Toamnei, str. Vaporului, Pod Sovata, str. Atelierelor, str. Alexandru Sahia, Pod Traian Blajovici, str. Ioan Raţiu, str. Jimboliei, str. Ceahlăului, str. Carol Davila, str. Titus Popovici şi str. Janus Pannonius.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.