De la preluarea portofoliului Justiţiei, comparaţia între Monica Macovei-preşedintele APADOR-CH şi Monica Macovei-ministrul Justiţiei a scos la iveală diferenţe enorme, ea luptând, în trecut, tocmai împotriva unor lucruri pe care acum, ca ministru, încearcă să le promoveze. Lupta pe care Monica Macovei o duce din scaunul ministerial nu mai are, în nici un caz, aceleaşi ţeluri cu cele ale bătăliilor duse în trecut împotriva mersului Justiţiei de pe margine, din "nucleul dur" al societăţii civile. Până la numirea în fotoliul de la Justiţie, Monica Macovei lupta pentru diminuarea influenţei puterii politice asupra sistemului judiciar, a instanţelor şi parchetelor, adică asupra celor care înfăptuiesc actul de justiţie, reprezentaţi şi conduşi de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Ministrul dorea atunci creşterea puterii CSM în raport cu cea a Ministerului Justiţiei (MJ) - instituţie de factură pur politică. Actualul ministru spera ca alegerile pentru CSM - desfăşurate aproape simultan cu cele în urma cărora PSD a pierdut guvernarea - să promoveze în funcţii oameni noi, nealteraţi în hăţişurile sistemului judiciar din ultimii ani. După numirea ca ministru, Macovei s-a văzut în faţa unei situaţii complicate, ce dă măsura rezistenţei unui sistem de la care noua putere aştepta o schimbare de atitudine după căderea Guvernului Năstase. Noul preşedinte Traian Băsescu a dat şi un ultimatum de şase luni, ameninţând că pentru a înlocui nişte oameni se va merge până la modificarea legilor. Încrâncenarea actualului ministru Macovei vine din faptul că CSM nu doar că nu s-a "curăţat", ci a reunit unele personaje controversate, care populau MJ şi parchetele. Macovei a asistat la rocada făcută între oamenii şi modul de lucru din vechiul MJ şi cele ale CSM-ului căruia actualul ministru voia să-i dea putere absolută, consfinţind astfel independenţa unei justiţii a cărei soartă a fost deplânsă chiar şi de organismele europene. Acum Macovei îi regăseşte la CSM pe cei pe care îi consideră că au frânat bunul mers al justiţiei şi de care o leagă amintiri personale mai mult sau mai puţin plăcute. Noul CSM include oameni precum Alexandru Ţuculeanu, iar secretar al Consiliului este procurorul Ilie Picioruş, al cărui nume nu este străin de cazuri controversate, precum sinuciderea magistratului Cristian Panait sau moartea disidentului Gheorghe Ursu. Macovei pare să nu accepte ideea ca eficienţa justiţiei să fie măsurată de un astfel de Consiliu. Nu acceptă nici ca aceşti oameni să fie singurii care să decidă schimbarea şefilor PNA şi ai Parchetului instanţei supreme - structuri "cheie" în lupta împotriva corupţiei şi marii infracţionalităţi. De aceea, ministrul Macovei a ajuns la modificarea pachetului de legi privind organizarea justiţiei, aşa cum de fapt ameninţase şi preşedintele Traian Băsescu, ţinta fiind de fapt nu CSM, ci anumiţi membri ai Consiliului. Din acelaşi motiv, Macovei propune întărirea ministerului pe care îl conduce, chiar în defavoarea independenţei CSM - garantul, prin Constituţie, al independenţei magistraţilor şi structura apolitică ce ar trebui să aducă justiţia la standardele presupuse de aderarea la UE. Dar, măsurile ministrului Macovei ar putea să nu coincidă cu ce aşteaptă Europa de la noi, cât timp principalul reproş la adresa justiţiei române a vizat chiar lipsa independenţei. Aşa s-ar putea explica şi scrisoarea consilierului la MJ Dieter Schlafen adresată CSM în care critică măsurile propuse de minister, germanii fiind cunoscuţi pentru consecvenţa lor. Propunerile lui Macovei nu coincid nici cu aşteptările multora dintre magistraţi, dar nici cu cele ale unor foşti colegi ai actualului ministru (precum Valerian Stan), care însă îi susţin demersul. În plus, ministrul Macovei nu a ştiut să şi-i facă aliaţi tocmai pe cei care fac obiectul reformei, adică magistraţii, sprijinindu-se în continuare pe societatea civilă, pe care a părăsit-o. În turneele ei prin ţară în scopul popularizării reformei pe care o propune, Macovei a strâns mai mult obiecţii decât aprobări, iar modificările legilor justiţiei se schimbă de la o zi la alta. Între principiile asumate ca fost reprezentant al societăţii civile şi cerinţele guvernamentale de eficientizare a justiţiei, indiferent ce ar alege, Macovei are o singură variantă: inconsecvenţa. Inconsecvenţa ei, ca persoană publică, dacă îşi respectă principiile promovate cândva şi menţine independenţa totală a CSM. Ea ar lăsa astfel justiţia în mâinile celor pe care îi contestă, situaţie în care nu şi-ar îndeplini ceea ce şi-a propus ca ministru. Dar modificarea legilor implică inconsecvenţa unei guvernări care, după ce şi-a făcut un ţel din independenţa justiţiei, îşi neagă propriile decizii. Acuze de inconsecvenţă la adresa guvernării ar veni şi dacă sistemul judiciar - cu oameni controversaţi în funcţii de răspundere - nu ar pune capăt corupţiei şi marii infracţionalităţi, aşa cum s-a promis în campania electorală. Pentru unii, Monica Macovei este doar un alt politician care promite multe cât timp nu ocupă un fotoliu ministerial şi care face fix invers odată ajuns acolo. Pentru alţii, este un personaj apolitic, care, cu riscul compromiterii personale, încearcă să scuture un sistem ce se opune vehement schimbării. Dar miniştrii vin şi pleacă, în timp ce legile ar trebui să rămână. Dacă, pentru a eficientiza actul de justiţie, Macovei transferă Ministerului Justiţiei prerogative care revin CSM, un alt ministru ar putea folosi abuziv noua lege, aducând justiţia înapoi în zona din care o Europă întreagă ne-a cerut să o scoatem.