Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Direcţia Poliţiei de Ordine Publică, a dispus aplicarea mai multor măsuri la nivelul unităţilor teritoriale de poliţie, în scopul diminuării riscului infracţional şi victimal în rândul elevilor, studenţilor şi personalului didactic, odată cu începerea noului an de învăţământ preuniversitar şi universitar 2008 - 2009.

Planul de măsuri a fost conceput pe baza unei analize privind evoluţia şi tendinţele fenomenului infracţional înregistrat în anii anteriori, importanţa prevenirii şi combaterii delincvenţei juvenile, precum şi situaţiile de risc pentru climatul de siguranţă publică în zona centrelor şi campusurilor universitare.
Premergător începerii anului de învăţământ 2008-2009, au fost luate măsuri de verificare a unităţilor de învăţământ în ceea ce priveşte modul de respectare a prevederilor Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, constând în instruirea personalului de pază, în consilierea conducerii unităţilor de învăţământ privind asigurarea protecţiei electronice şi mecanice a căilor de acces în aceste instituţii, precum şi în elaborarea sistemului cadru de asigurare a protecţiei unităţilor de învăţământ a siguranţei elevilor, studenţilor şi a personalului didactic. Din punct de vedere al asigurării măsurilor preventive, la festivităţile ocazionate de deschiderea anului de învăţământ au participat managerii unităţilor şi subunităţilor teritoriale de poliţie, inclusiv şefii birourilor şi posturilor de poliţie comunale. Cu această ocazie, poliţiştii de proximitate şi specialiştii din cadrul structurilor poliţieneşti de prevenire au distribuit materiale preventive cu conţinut antiinfracţional şi antivictimal părinţilor şi elevilor. Totodată, unităţile de învăţământ vor fi incluse în itinerariile de patrulare ale poliţiştilor de siguranţă publică, constituind puncte obligatorii de staţionare şi supraveghere, îndeosebi pe timpul afluirii şi defluirii elevilor şi studenţilor, inclusiv în perioada anterioară sau ulterioară cursurilor.
După începerea anului de învăţământ, vor fi desfăşurate activităţi preventive în colaborare cu MECT şi reprezentanţi ai asociaţiilor şi ligilor studenţeşti, în vederea prevenirii şi combaterii criminalităţii în anul 2008.