Marghita - Tânăr candidat mort în accident
Un tânăr în vârstă de 23 de ani din Marghita, care candida pe lista PSD la Consiliul Local din oraş, a murit ieri dimineaţă, după ce maşina în care se afla a intrat într-un cap de pod.
otrivit unui comunicat al Poliţiei Bihor, accidentul a avut loc pe strada I.L. Caragiale din Marghita, după ce un şofer în vârstă de 25 de ani a pierdut controlul volanului, iar maşina a intrat într-un cap de pod. În urma impactului, pasagerul de pe bancheta de spate, Bogdan Bereteu, în vârstă de 23 de ani, din Marghita, a murit pe loc. Şoferul şi un alt tânăr, pasager din maşină, au suferit răni uşoare. Potrivit preşedintelui Organizaţiei de Tineret a PSD Bihor, Emilian Pavel, Bogdan Bereteu era secretarul Organizaţiei locale. "Îl cunoşteam foarte bine, era membru PSD de mai mulţi ani şi era un băiat extraordinar. Pe lista de consilieri era pe locul 18. Nu ştiu să avem vreun candidat mai tânăr decât el la aceste alegeri", a declarat Emilian Pavel. Potrivit preşedintelui PSD Marghita, Gheorghiţă Lupău, Bogdan Bereteu participase joi seară, până în jurul orei 22.00, la o acţiune de lipire de afişe electorale în localitate, împreună cu alţi tineri, după care s-au desprins de grup şi au ieşit în oraş. "Era unul dintre băieţii noştri de viitor şi îl pregăteam să facă parte dintr-o nouă generaţie de oameni politici. Ţineam foarte mult la el", a spus Lupău.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.