Clubul Rotary Marghita a donat cinci aparate medicale spitalului din localitate. Cele cinci aparate de monitorizare a apneei (tulburărilor de respiraţie la sugari) au fost donate Secţiei de neonatologie a Spitalului Municipal „Dr. Pop Mircea" ieri, în prezenţa mai multor membri a RC Marghita, precum şi a corpului medical din unitate.

Managerul Aliz Bradacs a mulţumit pentru donaţia făcută şi a precizat că, în condiţiile actuale, echipamentele de monitorizare anti-apnee se vor dovedi foarte utile pentru supravegherea tulburărilor de respiraţie ale nou-născuţilor şi sugarilor cu risc. Rotary Club Marghita a participat la proiectul „Rotary takes care of children" ("Rotary are grijă de copii"), sponsorizat şi implementat de Districtul 2241, Fundaţia Rotary International, R.C. Oklahoma-City (SUA), R.C. Cluj-Napoca (Romania), R.C. Münich-Englisher Garten (Germania), R.C Budapest-City (Ungaria), R.C. Kadiköy-Istanbul (Turcia) şi RC Pecs (Ungaria). Proiectul a constat în furnizarea de echipamente de monitorizare a apneei la sugari pentru Secţiile de pediatrie şi neonatologie ale spitalelor din România şi Republica Moldova şi a fost coordonat de dr. Călin Lazăr, de la Rotary Club Cluj-Napoca. Cele 420 de echipamente au fost achiziţionate din fondurile proiectului şi au fost distribuite gratuit tuturor Cluburilor Rotary din ţară care au confirmat participarea la acest proiect. Fiecare club a primit un număr prestabilit de echipamente, valoarea acestora fiind de 69,60 USD/bucată.