Întâi de toate, trebuie să-mi exprim tot respectul pentru cei care promovează cultura bihoreană. Dar, pe lângă scriitorii, poeţii, artiştii plastici, muzicienii şi muzicologii, criticii, „consumatorii de cultură” şi - nu în ultimul rând - cadrele didactice de toate gradele, cei care promovează cultura, se situează pe primul loc. Într-adevăr ar fi tot un act de cultură dacă ne-am aminti (măcar la date aniversare) de oameni ca Marin Chelu. Menţionez că Marin Chelu- deşi se ştia bolnav, ori poate tocmai de aceea! - s-a îngrijit cu minuţiozitate, în primul rând, de editarea cărţilor şi a materialelor, încă nepublicate, ale celor dispăruţi. Pe sine s-a programat abia spre sfârşit, cu un volum de versuri. Spre norocul nostru al bihorenilor, nativi ori adoptaţi, oamenii de cultură nu sunt nici puţini, nici mediocri ca valoare. Dar, fiind conştient de faptul că invidia operează (din păcate ne-stin-ghe-ri-tă!) nu doar între cei care au depus jurământul lui Esculap, mă voi mărgini doar la fapte şi deloc la nume de persoane. Concret, m-a deranjat că cineva se plânge că Oradea, având în vedere mărimea şi importanţa municipiului, are - vai! - doar o singură revistă de cultură: Familia. Este adevărat că Cele trei crişuri, Familia română, ca şi suplimentele culturale ale unor cotidiene, au dispărut. Însă niciodată din cauză că s-ar fi retras promotorii lor, ci din motive ne-motivate suficient doar de lipsa fondurilor băneşti. Există persoane pe care, aceste „dispariţii” ar trebui să le preocupe… profesional. În Oraşul de pe Criş mai trăiesc personalităţi care au conferit, ani la rând, Cercului Militar calitatea de cămin al culturii. Oare ne este jenă să recunoaştem că în oraşul nostru a existat un loc unde cultura românească şi universală a avut un cămin al ei ? Sau să rememorăm evenimentele culturale desfăşurate acolo, pe strada M. Eminescu nr. 5, numindu-i şi pe acei români, europeni, americani şi canadieni care ne-au onorat elita culturală orădeană cu prezenţa lor? Intelectualii de marcă din Oradea s-au reunit într-o asociaţie a scriitorilor şi a oamenilor de ştiinţă, devenită asociaţie academică. Nu o Academiea lu’ peşte aşa cum scria un hebdomadar… spre ruşinea lui, bihorean! Ci un florilegiu de entuziaşti , poate visători, poate idealişti, dar fără tăgadă talentaţi, care au înfiinţat revistele: Aurora, Aletheea, Unu. Chiar dacă apar mai rar decât la început, aceste publicaţii trăiesc. Ele sunt încă vii!. Prin grija celor care se reunesc sub egida Despărţământului Astra din Bihor au apărut, într-un interval relativ scurt, cinci numere din Caietele Mircea Eliade: un veritabil eveniment cultural ciclic, echivalent unei publicaţii permanente. Iată de ce, cei cinci entuziaşti, care intenţionează să încredinţeze tiparului, la toamnă, încă un număr al Caietelor Oradiei merită mai mult decât aplauze. Ei au nevoie şi de sprijin moral şi material. Ce catastrofă financiar-contabilă s-ar întâmpla, dacă fiecare firmă din judeţ ar dona câte 1 leu (RON) pentru ca la toamnă să nu cadă toate frunzele, veştejindu-se inutil, ci să fie reunite între filele (încă) unei reviste de cultură?