Drumul către UE trece şi prin Punctul Comun de Contact dintre cele două vămi Ieri a avut loc deschiderea oficială a Punctului Comun de Contact Artand-Borş, manifestare la care au participat reprezentanţi ai Ministerului de Interne din România şi Ungaria, conducerile Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române şi ai Comandamentului General al Grănicerilor din Ungaria, reprezentanţi ai Vămii din cele două state, şeful Consulatului General Maghiar din Cluj-Napoca, precum şi invitaţi din partea Ministerului Federal de Interne al Austriei. În cadrul noului punct de contact vor activa şase ofiţeri din partea Poliţiei de Frontieră Române şi şapte lucrători din cadrul autorităţilor maghiare, programul noii instituţii desfăşurându-se în trei schimburi. Astfel, ieri, au fost prezenţi la darea în folosinţă a punctului comun mai mulţi reprezentanţi ai autorităţilor din cele două ţări, inaugurarea serviciului fiind un eveniment important pentru colaborarea dintre România şi Ungaria. "România şi-a asumat nişte angajamente în vederea aderării la Uniunea Europeană, unul dintre cele mai importante fiind securizarea frontierelor. Pe lângă acest punct de contact, avem în vedere deschiderea unui serviciu asemănător între România, Ungaria şi Serbia, iar pe viitor, de ce nu, poate se va realiza şi un control unic la frontieră", a declarat Florin Sandu, secretar de stat în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. De asemenea, a fost prezentă la inaugurare şi Berta Krisztina, subsecretar de stat în cadrul Ministerului de Interne ungar, care a precizat că noul serviciu este de fapt rodul colaborării începute încă din anul 2002 între cele două ţări în ceea ce priveşte siguranţa graniţelor. Punctul de contact are sediul în Vama Artand şi va fi condus de doi ofiţeri, unul român şi unul maghiar. De asemenea, aici îşi vor desfăşura activitatea alţi cinci lucrători români şi şase maghiari, activitatea punctului fiind asigurată de câte doi ofiţeri, non stop. Aceştia vor asigura cooperarea în domenii precum migraţia ilegală, criminalitate transfrontalieră, securizarea frontierelor etc. Mai exact, o dată cu deschiderea acestui serviciu, schimbul de informaţii între cele două ţări partenere va fi mult îmbunătăţit. Conform declaraţiilor celor prezenţi la inaugurare, cea mai mare importanţă a existenţei punctului Artand - Borş este faptul că, dacă până acum, pentru rezolvarea unui caz între România şi Ungaria era nevoie de câteva zile, de acum înainte, timpul necesar va fi de numai câteva ore. Ofiţerii din cadrul serviciului nu vor avea atribuţii de control în ceea ce priveşte traficul din vămi, activitatea lor constând în transmiterea de informaţii, verificarea unor persoane sau a unor documente în ţara vecină etc.