Lunga vară "fierbinte" a salvamontiştilor bihoreni
Salvamontiştii bihoreni au fost suprasolicitaţi în acest sezon estival de numărul mare de solicitări la intervenţii de ghidaj în caz de rătăciri, de prim-ajutor în situaţii generate de nerespectarea regulamentului montan sau a particularităţilor vremii, de către turişti.
Conduita montană a turiştilor, deficitară
Săptămânal, patrula Salvamont care asigură asistenţă permanentă în arealul platoului carstic Padiş este alarmată în trei-patru situaţii de acest gen. Disciplina turistică şi prudenţa care se impun în zonele montane lasă mult de dorit. Potrivit vicepreşedintelui Asociaţiei Salvatorilor Montani Bihor (ASMBH), Adrian Marin, în cele mai mult cazuri au fost implicate grupuri mici de persoane care s-au rătăcit, pentru că au părăsit traseul sau marcajul turistic ori nu au cunoscut modul de interpretare a unei hărţi. Mulţi turişti nu au ţinut cont de particularităţile vremii la munte şi de efectul altitudinii asupra stării generale a organismului, în special pe fondul efortului fizic intens depus pe parcursul unei ture pe un traseu montan. Astfel, salvamontiştii au fost nevoiţi să acorde primul ajutor turiştilor care au suferit leşinuri, insolaţii, şocuri termice, hipocalcemii, plăgi produse prin lovire, tăiere, arsură, muşcături de insecte sau animale. Până în prezent, aproximativ 230 de persoane au fost asistate de echipele Salvamont, altele 22 au necesitat prim-ajutor, iar 15 turişti rătăciţi au fost îndrumaţi telefonic spre cel mai apropiat drum public, localitate sau staţiune turistică.
Turişti danezi, rătăciţi în abruptul Săritorii Bohodei
La un an de la operaţiunea de recuperare, de pe abruptul Săritorii Bohodei, a unui grup de 36 de tineri belgieni, care au fost evacuaţi de pe acest traseu extrem de dificil şi periculos, sâmbăta trecută s-a produs, în acelaşi loc şi aceleaşi condiţii meteo (ploaie, frig, ceaţă), un incident identic. 11 tineri danezi au abordat Săritoarea Bohodei pe o vreme nefavorabilă cu nişte rucsaci imenşi în spate. Şeful grupului a solicitat ajutorul salvamontiştilor prin dispeceratul 112, anunţând că unul dintre ei s-a rănit la picior şi nu se mai poate deplasa. Două echipe de intervenţie montană au pornit în căutarea imprudenţilor turişti şi, în paralel, a fost solicitată Ambulanţa Beiuş. Echipele salvamont au reuşit să găsească grupul surprins de vremea nefavorabilă pe munte. Pentru că toţi cei 11 danezi se aflau în stare fizică bună, echipajul Ambulanţei a fost anunţat să facă "cale întoarsă". A doua zi, duminică, grupul de danezi a coborât la Stâna de Vale, ţinta iniţială a acestuia.
Printr-o curioasă coincidenţă, spun salvamontiştii, intervenţiile de anul trecut, desfăşurate la Avenul de la Betfia (în aprilie) şi Săritoarea Bohodei (în iulie) s-au repetat în acest an, în aceeaşi succesiune şi aproximativ în aceeaşi perioadă. Salvamont Bihor a ţinut să mulţumească în mod deosebit pentru colaborarea şi sprijinul acordat de către personalul dispeceratului unic 112, Staţia Beiuş a Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bihor, şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana".



Comentarii
Nu există nici un comentariu.