Lunca - drumuri şi perspective de zonă turistică
La Lunca, anul 2007 se speră şi se vrea a fi un an de răscruce. Cam tot atât de important pe cât este şi intersecţia drumurilor naţionale DN 76 Oradea - Deva, cu DN 75, Lunca -Arieşeni şi mai departe spre Ţara Moţilor, pe care este aşezată această comună. Administraţia comunei, în frunte cu primarul Ioan Popa, speră la modernizarea DN 76, cu mari efecte benefice pentru locuitori, dar visează cu simţul realităţii şi la recondiţionarea şi chiar modernizarea legăturii rutiere dintre Lunca, deci dintre cele două drumuri naţionale, cu frumoasa şi pitoreasca staţiune montană Moneasa din masivul Codru Moma. Alta ar fi perspectiva economică şi socială a luncanilor, datorită avântului pe care l-ar lua turismul în zonă. Şi s-ar revigora şi tradiţional obicei de primăvară Lioara şi încondeiatul ouălor de Paşte.
Prioritatea numărul 1, reabilitarea infrastructurii rutiere
Comuna, formată dintr-o populaţie de aproximativ 3200 de locuitori, este compusă din şase sate, Lunca, Seghişte, Sârbeşti, Şuştiu, Briheni, Hotărel şi un cătun, Urseşti. Unul dintre obiectivele prioritare avute pe parcursul celor două mandate de primarul comunei Lunca, Ioan Popa, este reabilitarea infrastructurii rutiere. Până în prezent, străzile din comună au fost asfaltate pe o lungime de şase kilometri, infrastructura rutieră fiind reabilitată în procent de 85 la sută. Primăria Luca derulează un proiect de asfaltare a Drumului Comunal 243, pe o lungime totală de patru kilometri, care face legătura între localităţile Şuştiu şi Briheni. În toamna acestui an, când administraţia locală a beneficiat de cinci miliarde ROL în cadrul proiectului, a fost asfaltat un tronson de aproape 1,4 kilometri, urmând ca în primăvara anului 2007, odată cu alocarea altor 10 miliarde ROL, lucrările să continue. În paralel, Primăria a accesat un credit bancar în valoare de cinci miliarde de ROL. O parte din aceşti bani, mai exact, trei miliarde ROL, a fost alocată pentru continuarea infrastructurii rutiere, fiind asfaltată o stradă din satul Lunca pe o lungime de aproape un kilometru şi pentru execuţia lucrărilor pe DC 243, pe aproximativ 500 de metri. "Din valoarea aceluiaşi credit, am dispus şi construcţia de rigole pentru scurgerea apelor pluviale în satul Şuştiu şi schimbarea conductei de alimentare cu apă în satul Sârbeşti, lucrări în valoare circa 1,3 miliarde ROL", ne-a precizat edilul şef al comunei. În ultimii doi ani, o altă investiţie a fost realizată în satul Seghişte, unde a fost aplicat asfalt pe circa doi kilometri, din fonduri guvernamentale. În satul Sârbeşti a fost reabilitată integral reţeaua de canalizare, fiind construite din beton rigole pe aproximativ 1,5 kilometri, lucrare care a necesitat o investiţie de 800 milioane ROL.
Fonduri pentru modernizarea şcolii din centrul de comună
În fiecare dintre cele cinci sate există câte o şcoală pentru ciclul primar, iar în centrul de comună, o unitate de învăţământ cu clasele I-VIII. De asemenea, în comună funcţionează şi şase grădiniţe. În urmă cu doi ani, la Şcoala cu Clasele I-VIII Lunca, mobilierul din sălile de clasă a fost înnoit integral. Şcoala dispune şi de un laborator de fizică-chimie şi biologie, dotat cu aparatura necesară, şi de un laborator de informatică, cu trei calculatoare, care urmează să fie racordate la Internet. Potrivit directorului insituţiei, prof. Viorica Pirtea, şcoala pe care o conduce a fost finanţată de Primăria comunei Lunca în vederea lucrărilor de reparaţii capitale şi reamenanjare, în această toamnă administraţia locală alocând un miliard ROL în acest sens. În vara acestui an, a fost reabilitat integral acoperişul unităţii, iar în prezent, sunt în curs de montare geamuri termopan la opt săli de clasă, laborator, secretariat, sală profesorală, cabinet de informatică, se reabilitează instalaţia electrică şi se schimbă pardoselile. Urmează ca, în scurt timp, să fie amenajat şi un grup sanitar modern pentru cadrele didactice. Şi celelalte unităţi de învăţământ au beneficiat de fonduri din partea primăriei, pentru efectuarea de reparaţii, începând din 2001, până în prezent administraţia locală alocând, în total, circa un miliard de ROL. Au fost executate zugrăveli interioare, schimbată pardoseala, reabilitat acoperişul şi gardurile care împrejmuiesc unităţile de învăţământ.
Nou cămin cultural
Dacă, până de curând, singurul sat care nu dispunea de cămin cultural era Hotărel, localitatea va avea unul modern în curând. Primăria Lunca a demarat un proiect de construcţie a unui cămin cultural în acest sat, pentru finalizarea căruia a alocat 600 de milioane ROL. Clădirea este ridicată în roşu, acum, proiectul fiind realizat în proporţie de 80 la sută, urmând ca în scurt timp să fie dat în folosinţă. Nici celelalte cămine culturale nu au fost uitate, anii trecuţi acestea fiind reabilitate şi dotate cu mobilier nou. La căminul cultural din satul Sârbeşti a fost construită şi o anexă gospodărească pentru o bucătărie racordată la reţeaua de apă potabilă. Anul trecut, Primăria a investit peste 100 de milioane de ROL pentru extinderea reţelei de iluminat public în întreaga comună. Astfel, în prezent, toate satele aferente şi centrul de comună dispun de un sistem de iluminat cu aprindere şi stingere prin celule fotoelectrice cu programare automată. "Am reuşit deja să amortizăm investiţia, întrucât anual se realizează o economie la energia electrică de circa 100 de milioane de ROL", ne-a declarat primarul comunei Ioan Popa.
În viitor, policlinică modernă multifuncţională
Asistenţa medicală este asigurată la două cabinete medicale de familie deservite de doi medici şi doi asistenţi, la dispoziţia localnicelor existând însă şi un cabinet de ginecologie. În schimb, pentru a-şi procura medicamentele populaţia trebuie să apeleze la cea mai apropiată farmacie, aflată în Ştei, la circa un kilometru distanţă de centrul de comună. Locul celor trei cabinete medicale existente în prezent în comună va fi luat probabil în curând de o policlinică modernă. Un proiect de Hotărâre de Guvern are în vedere amenajarea drumului Oradea - Deva, care va traversa de-a lungul centrul de comună Lunca. "Conform proiectului, drumul va prelua şi din spaţiul unde astăzi funcţionează cabinetele medicale şi un magazin sătesc." Întrucât acestea urmează să fie demolate, intenţionăm să facem din anul următor demersurile pentru înfiinţarea unei policlinici axate pe specialităţi multiple, dotată cu un laborator, farmacie şi cu toate utilităţile necesare. Locaţia acestuia a fost deja stabilită, pe drumul principal al comunei Lunca, sursa de finanţare pentru viitoarea construcţie fiind tocmai fondurile aferente despăgubirii, ca urmare a execuţiei lucrărilor la noua şosea care va face legătura între Oradea şi Deva.
Proiect de alimentare cu apă
Primăria comunei Lunca a depus de curând un proiect la Guvernul României, în vederea modernizării şi extinderii reţelei de alimentare cu apă. În prezent, şase sate ale comunei sunt racordate la reţeaua de alimentare cu apă, trei, la o firmă din Ştei, şi altele trei la, Primăria Vaşcău, singurul care nu dispune deocamdată de alimentare cu apă fiind cătunul Urseşti. O echipă de experţi geologi au elaborat recent un studiu, declarat deja eligibil, pentru captarea apei şi racordarea tuturor satelor comunei la o sursă proprie. "Termenul de finalizare a documentaţiei este 15 februarie 2007. Am primit, în acest an, prima tranşă de fonduri, de 300 de milioane de lei, urmând ca din 2007 să demareze lucrările. Costul total al investiţiei a fost estimat la 37 de miliarde ROL, din care 34 de miliarde vor fi alocate de la bugetul de stat, iar diferenţa de trei miliarde va fi pusă la bătaie de administraţiei locală", a declarat edilul şef al comunei, adăugând că speră ca, până la sfârşitul anului următor, să fie finalizată. Regularizarea văii Hotărel şi amenajarea unui drum de acces în sat este un alt proiect aflat în atenţia Primăriei Lunca, menit să stopeze problemele care survin în condiţii de precipitaţii abundente.
Creaţii aristice ingenioase şi originale
În centrul comunei Lunca, la intersecţia drumurilor naţionale, este ridicată o cruce de piatră, pentru comemorarea şi amintirea martirilor Bihorului şi ai neamului românesc, Ioan Ciordaş şi Nicolae Bolcaş, schingiuţi şi omorâţi în chiar acest loc, în noaptea de 3 spre 4 aprilie 1919, pentru că erau români şi luptau pentru Unire.
Emblematice pentru comuna Lunca sunt, de asemenea, creaţiile artistice ingenioase şi originale, aparţinând localnicului Nicolae Suciu, cu o experienţă de peste 30 de ani în sculptură şi nu numai. Arta, simţul estetic şi originalitatea se îmbină perfect în fiecare creaţie care iese din mâinile sale: statuete din ceramică, lemn şi piatră, mese, scaune şi covoare din capace de flacoane de plastic şi obiecte de mobilier şi decorative din ceramică şi din... oase de animale. Ideea i-a venit acum 30 de ani, când a sculptat câteva rădăcini de copac. De atunci, arta i-a fost primul ţel, necontenind să creeze. Chiar dacă nu face o afacere din pasiunea sa, îşi câştigă existenţa din sculpturi de monumente de meserie funerare.
Primul gospodar al comunei a ţinut să adreseze mulţumiri pe această cale viceprimarului Cărciun Cucf şi echipei de consilieri locali, pentru o pentru o foarte bună colaborare: Crăciun Cuc (viceprimar), Gheorghe Nica, Viorel Haneş, Ioan Butaş, Niculin Borna, Dorin Popa, Gheorghe Dan, Viorel Ropa, Mihai Moş, Traian Boca, Gheorghe Serac, Ioan Iacob şi Octavian Popa.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.