Lucrările la şcoli vor continua şi în primele zile din septembrie
Au mai rămas mai puţin de trei săptămâni până la începerea noului an şcolar, iar lucrările de igienizare şi reparaţii curente ar trebui să fie deja finalizate, urmând ca zilele care au mai rămas să fie alocate curăţeniei generale. La această oră, conform viceprimarului Biro Rozalia, lucrările angajate au fost finalizate în proporţie de 70%, restul trebuie să fie predate până la 15 septembrie.
În şcolile şi grădiniţele din Oradea firmele de construcţii angajate de Primărie încă mai dau cu bidineaua şi schimbă geamuri, în condiţiile în care, dacă s-ar fi apucat de lucrări odată cu încheierea cursurilor, la această oră ar fi trebuit de multă vreme să predea sălile de clasă la cheie. Cum abia în cursul lunii august muncitorii au fost scoşi pe şantiere, şi chiar şi în această perioadă echipele de muncitori erau trimise de la o şcoală la alta, lucrările vor continua şi în primele zile ale lui septembrie, atunci când profesorii şi personalul auxiliar se întorc la muncă. Cu toate acestea, viceprimarul Biro Rozalia se declară mulţumită de modul în care evoluează treaba, arătând că în doar 16 unităţi şcolare lucrurile sunt gata doar pe jumătate, în timp ce la 30 aceste investiţii s-au predat deja. Valoarea lucrărilor de reparaţii curente şi igienizari se ridică la 1 milion lei, la care se adaugă alte 3,6 milioane lei lucrări care constă în reparaţii capitale. În patru situaţii, lucrările angajate nu vor fi finalizate până în 15 septembrie. La Colegiul Naţional "E. Gojdu" va fi predat doar etajul doi. La Liceul de Artă există o problemă cu privire la finanţarea pe care trebuie să o asigure Banca Mondială şi Guvernul României. La Liceul Pedagogic, şase săli de clasă nu vor fi finalizate până la începutul şcolii, iar la Şcoala "G. Coşbuc" de pe T. Vladimirescu executantul, SC Viitorul Construct, a subcontractat lucrarea, iar noua firmă refuză să execute lucrările. Azi, va avea loc şi dechiderea ofertelor pentru lucrările ce se impun la trei dintre creşele din Oradea, unde se vor amenaja noi paturi de cazare pentru cei mici. Aceste lucrări se vor efectua la Secţia 1, 2 şi 8.

Comentarii
Nu există nici un comentariu.