Lucrări reluate la podul Dragoş Vodă - Silvaş - Sudează oţel peste Criş
Cu o întârziere de aproape un an, podul de la Dragoş Vodă - Silvaş începe să prindă contur, astfel că în cursul lunii septembrie cel de-al şaselea pod din intravilanul municipiului Oradea peste Crişul Repede va fi, în sfârşit, inaugurat.
În aceste zile se fac ultimele pregătiri pentru lansarea tronsoanelor de oţel în vederea creionării viitoarei structuri a podului din zona Dragoş Vodă - Silvaş. Încă din luna aprilie, pe malul drept al Crişului Repede au fost aduse 32 de tronsoane de oţel, cu lungimi diferite, care ajung şi până la 13 m. Tronsoanele de tablă au între 20 şi 30 de tone, în total cele 32 de tabliere însumând 400 de tone. Oţelul a fost adus din Macedonia, iar tronsoanele au fost realizate la Timişoara. Oţelul este special, proiectat să reziste la temperaturi de - 20 de grade. Încet, încet s-a început sudarea tronsoanelor, în paralel fiind montate şi căile de rulare ce vor fi folosite petru procedura de ripare a tablierului peste Crişul Repede. Vor fi lansate două rânduri de tronsoane, aferente celor două benzi. Momentan a fost montată grinda de ghidaj, iar o nouă promisiune pentru demararea procedurilor de lansare a podului vizează zilele din săptămâna viitoare. "Sunt două etape. Prima dată vom lansa primele tronsoane sudate şi vopsite, apoi vom trece la lansarea celei de-a doua părţi a podului. Procedeul de lansare va dura o lună, iar încă o lună şi jumătate o vom aloca lucrărilor de suprastructură", a declarat Constantin Roşca, reprezentantul firmei Construcţii Bihor. După ce vor fi fixate tronsoanele pe poziţie, vor fi montate plăcile de beton, apoi se va turna o altă placă mare de beton. Noul pod va avea l lungime de 81 m şi lăţime de 11 m, totodată construcţia va fi prevăzută şi cu un trotuar. Totodată, firma S.C. Construcţii Bihor, în asociere cu Drumuri Orăşeneşti, va avea de executat şi lucrările de amenajare a rampelor. Contractul prevede realizarea rampelor în lungime totală de 163 metri, giraţia de pe strada Dragoş Vodă, intersecţia de pe strada Făcliei, pasajul pietonal, canalizarea, iluminatul public, marcajele şi indicatoarele rutiere. Valoarea contractului la rampe este de este de 2.092.042 lei fără TVA.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.