Liceul Greco-Catolic - Târg gastronomic pentru toate buzunarele uniformei
Liceul Teologic Greco-Catolic "Iuliu Maniu" din Oradea a fost ieri gazda celei de-a VII-a ediţii a Târgului gastronomic intitulat "Istorie şi tradiţie la români", în cadrul căruia elevii claselor V-XII au pregătit produse tradiţionale româneşti, banii rezultaţi în urma vânzării lor urmând a fi folosiţi în scopul dotării claselor cu difuzoare, pentru a furniza mai uşor informaţii elevilor, dar şi pentru a marca diferite evenimente istorice. Evenimentul a fost organizat de elevii Patricia Bruchental, preşedinta Consiliului Elevilor din cadrul şcolii, şi Daniel Cord, vicepreşedinte, împreună cu membrii Consiliului Elevilor.
"Este a VII-a ediţie a Târgului gastronomic organizat de Consiliul Elevilor din cadrul şcolii noastre. În paralel, sărbătorim şi împlinirea a 152 de ani de la Unirea Principatelor Române, ocazie cu care s-a pregătit un material de prezentare, realizat de elevii de liceu, împreună cu profesoara de istorie Mihaela Olău, pe muzică specifică, alcătuită din cântece patriotice şi melodii tradiţionale româneşti, pregătită de prof. Şerban Bene", ne-a declarat prof. Rodica Mureşan, directoarea adjunctă al liceului, menţionând că în organizarea acestui eveniment s-au implicat şi diriginţii claselor. La rândul său, Monica Blaga, profesor consilier, a adăugat că acest târg are loc la Liceul Greco-Catolic din Oradea de două ori pe an: prima oară, pentru a marca ziua de 24 ianuarie, Unirea Principatelor Române, iar a doua, în 9 mai, de Ziua Europei. Şi la ediţia din acest an a târgului elevii şi-au pus în practică imaginaţia bogată alegând metode inedite pentru a atrage cumpărători la standul lor. "Preţuri bombă. Veniţi să cumpăraţi de la a V-a A!", i-a îndemnat Sebi Ciuntu pe colegii săi, îmbrăcat într-o pelerină din hârtie şi purtând pe cap o perucă colorată. "Cele mai bune produse la cele mai mici preţuri, 2 produse la preţ de 1! ", scrisese o elevă din clasa a VIII-a B, cu litere de-o şchioapă, pe o coală de hârtie. Plăcinte "Poale-n brâu", curechi cu pisat, prăjituri negrese, brioşe, sărmăluţe, plăcinte de la bunicuţa, chiftele, clătite, suc de Maramureş, chec etc. - sunt doar câteva din produsele culinare pregătite de elevi şi părinţi pentru târgul gastronomic. Preţul la care au putut fi achiziţionate a fost modic. "Propunerea de a organiza acest târg a venit din partea elevilor. Se colaborează mult şi cu părinţii, ne bucurăm de ajutorul lor.
În urma ediţiei de anul trecut, s-au strâns 1.700 de lei, bani cu care s-au achiziţionat echipamente IT pentru dotarea Consiliului Elevilor, iar o parte din sumă a fost donată unei fetiţe din şcoală cu probleme locomotorii", a mai spus prof. Rodica Mureşan. Directoarea adjunctă a liceului a subliniat implicarea profesorului Andrei Cristea, directorul liceului, în desfăşurarea târgului gastronomic, dar şi în alte evenimente care aduc o nouă imagine şcolii.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.