Amatorii de distracţie în aer liber pot să-şi ascută patinele, deoarece ieri s-a dat liber la patinaj. Începători sau cu experienţă, copii sau adulţi, toţi pot gusta din această bucurie a iernii chiar în incinta Clubului Sportiv "Voinţa" din Oradea, unde a fost amenajat patinoarul natural cu o suprafaţă de 1.200 metri pătraţi.

 

Temperaturile scăzute înregistrate în ultimele zile i-au determinat pe oficialii Clubului Sportiv "Voinţa" să amenajeze patinoarul din incinta bazei sportive proprii. Abia s-a deschis, că mai mulţi copii, aflaţi acum în vacanţă, au şi dat buzna la patinoar. Potrivit conducerii C.S. "Voinţa", a fost nevoie de câteva zile până să îl deschidă oficial, din cauza oscilaţiilor de temperatură, dar a ieşit foarte bine, mai ales că săptămâna aceasta copiii sunt liberi. În ultimele zile, terenul a fost stropit periodic cu apă, pentru ca gheaţa să se prindă în straturi şi patinele să alunece mai ceva ca la patinatorii de performanţă. Astfel, începând de ieri, patinoarul este deschis zilnic, între orele 10.00 şi 21.00, iar împătimiţii acestui sport de iarnă au la dispoziţie 1.200 metri pătraţi de luciu de gheaţă pe care pot exersa cele mai noi mişcări sau se pot recrea pur şi simplu. Taxele de intrare la patinoarul natural C.S. "Voinţa" sunt mai degrabă modeste, pentru toate buzunarele: copiii pot intra contra valorii de 3 lei/zi, iar adulţii, în schimbul a 7 lei/zi. Orădenii care nu vin de acasă cu patine le pot închiria chiar din incinta clubului sportiv, la preţul de 5 lei/oră. Potrivit directorului C.S. "Voinţa", la intrarea pe gheaţă există un anunţ despre cursurile de iniţiere, iar cei dornici să înveţe temeinic tainele patinajului pot apela la un instructor. La fel a procedat şi Alexandru Ciordaş, un copil de doar 10 ani. "În nicio oră Alex, care la început a fost ţinut de mână de instructorul Andraş, a reuşit performanţa de a patina singur, acest succes provocându-i o mare bucurie. Trebuie să menţionez că Alex Ciordaş este nevăzător, iar reuşita lui ne-a bucurat nespus. Chiar dacă acest patinoar s-ar fi amenajat doar pentru sufletul curat al lui Alex, ar fi putut exista pentru noi o răsplată mai mare?", ne-a mărturisit Mircea Drăgoi.

 

Orădenii pot alege să patineze şi seara târziu, deoarece terenul pe care este amenajat este prevăzut cu iluminare nocturnă. În pauze, copiii şi adulţii pot să îşi tragă sufletul la un pahar de ceai cald sau cafea şi să asculte cele mai cunoscute ritmuri muzicale.