La Ștei s-a desfășurat a patra ediție a "Sărbătorilor Pascale"
Consiliul Local și Primăria orașului Ștei au organizat, împreună cu Casa de Cultură „Miron Pompiliu" și instituțiile de învățământ locale, Colegiul Tehnic "Unirea"', Colegiul Național "Avram Iancu", Școala Gimnazială "Miron Pompiliu", Grădinița cu Program Normal și Prelungit, a patra ediție a Sărbătorilor Pascale.
Evenimentul s-a desfășurat în perioada 8-10 aprilie, la Casa de Cultură ,,Miron Pompiliu", unde au avut loc manifestări interactive de încondeiat ouă, icoane pe sticlă, desene, realizări de goblene cu tematică specifică acestei mari sărbători. Deschiderea oficială a avut loc miercuri, 8 aprilie, la ora 10.00, autoritățile locale fiind reprezentate de ing. Iulian Balaj și ec. Marius Cioară, primarul, respectiv viceprimarul orașului Ștei, împreună cu câțiva consilieri locali. Pe parcursul celor trei zile pe holurile Casei de Cultură a putut fi admirată expoziția de ouă încondeiate, icoane, tablouri și produse artizanale, realizate de elevii șteieni, intrarea fiind liberă, la fel cum a fost intrarea și miercuri la piesa de teatru ,,Doctor fără voie", pusă în scenă de o trupă de Teatru de Copii din Oradea. Ultima zi, vineri, a fost una mai specială, deoarece a avut loc premierea celor mai reușite lucrări ale elevilor care s-au implicat în realizarea lor, precum și un spectacol artistic susținut de aceștia. Programul artistic, intitulat "Sărbătorile Pascale la Ștei", a debutat cu cântecul "Ridica-voi ochii mei la ceruri", interpretat de eleva Carmina Pantea, acompaniată de prof. Vasile Buhaș, iar Elena Șerban a cântat „Sub o salcie pletoasă". Grupul vocal, compus din Cătălin Foghiș, Andrei Suciu și George Petruța, au interpretat "Blândul păstor", iar Marcela Merce a cântat "A bătut la ușa ta". Spectacolul a fost încheiat de Andreea Tirla care a interpretat "Mergeai cu crucea-n spate". La festivitatea de premiere au fost oferite diplome și cadouri celor mai merituoși elevi care au avut o implicare aparte la realizarea acestor manifestări. Astfel, de la Colegiul Tehnic "Unirea", au fost premiați elevii Lea Ilaș, Diana Butișcă, Ioana Gligor, în timp ce, de la Colegiul Național "Avram Iancu", elevii George Voiț, Melisa Benchiș, Anamaria Bejan. De la Școala Gimnazială "Miron Pompiliu", s-au detașat elevii Florin Mircea Bugle, Elena Șerban, Titiana Domșa, Alexia Pele, Alexandru Crișan, Giulia Crișan, Ema Silaghi, Bianca Diniș. Și prichindeii de la grădiniță au participat cu mare entuziasm, iar cei mai delicați „ghiocei" au fost Corina Chinde, Iara Epurean, Maia Veselowski, Dariana Anton, Daniel Szatmari, Daria Purle, care au ieșit în "relief". Într-o sală special amenajată a funcționat un bufet rece, unde participanții au putut servi produse alimentare de post, specifice zonei. Gazdele acestor evenimente, Iuliana Fodor și Marius Dușe, reprezentanții Casei de Cultură, precum și moderatoarea Camelia Haneș, s-au ridicat la înălțimea acestor reușite activități.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.