Începând de miercuri, 29 iulie, în fiecare zi însorită, de la ora 10.00, la Ștrandul Ioșia din Oradea, vor avea loc ședinte de aqua zumba susținute de dansatorii de la Dance Crew Oradea.

Purtătorul de cuvânt al ADP Oradea, Loredana Buz, a menţionat că prima sesiune de zumba în bazinul cu apă termală de la Ștrandul Ioșia a avut loc miercuri, de la ora 10.00, „vizitatorii locului de agrement, nu puțini la număr, fiind mai mult decât încântați de inițiativa conducerii Administrației Domeniului Public”.

„Ștrandul Ioșia este vizitat zilnic, chiar și în condiții meteo mai puțin favorabile, de sute de persoane. Ne-am gândit să-i răsplătim pe clienții noștri pentru fidelitatea lor. Toată lumea cunoaște proprietățile curative ale apei termale de la Ștrandul Ioșia și credem că ședințele de zumba, combinate cu exerciții de stretching, vor aduce un beneficiu în plus pentru sănătatea celor care ne calcă pragul”, precizează Liviu Andrica, directorul ADP Oradea.

Vizitatorii au răspuns cu mic cu mare invitației dansatorilor, demonstrând că sunt dornici să profite de jumătatea de oră de mișcare în apă. „Vă așteptăm în fiecare săptămână”, au spus ei, la final. Vestea că astfel de sesiuni vor avea loc zilnic, în zilele cu soare, a fost primită cu urale.

Programul de funcționare al Ștrandului Ioșia în această perioadă este de marți până duminică, între orele 9.00-20.00 (ora 19.00, la casierie).