Sala festivă a Liceului de Arte Oradea a găzduit joi, 29 mai, a XV-a ediție a Festivalului Copiilor, un eveniment dedicat creativității și talentului artistic al celor mici.

Peste 350 de elevi au urcat pe scenă pentru a susține un spectacol cultural-artistic, care a inclus momente de muzică, dans, poezie și alte forme de exprimare artistică.

Au participat elevi din mai multe unități de învățământ din Oradea și județul Bihor (A. Iancu, Oltea Doamna, Greco-Catolic, Don Orione, Liceul de Arte, Liceul Ortodox, Săcuieni (Petofi Sandor), Șc. Gimn Szalardi Janos - Sălard, Școala Dacia, Liceul Tehnologic Felix, Colegiul Național Iosif Vulcan, Școala Gimnazială din Roșia) etc.

În cadrul festivalului a avut loc și vernisajul expoziției de creații artistice trimise la concursul național „Visul meu de copil”. Expoziția a fost alcătuită din lucrări ale unor elevi din Oradea și județul Bihor, și din alte județe ale țării (peste 250 de creații artistice: desene, colaje, picturi, modelaje).

Festivalul a fost organizat de Asociația Pro Bambini Oradea, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor și Liceul de Arte Oradea.