La exploatarea minieră de la Băiţa s-a modificat schimbarea. Minerii nu mai intră în concedieri colective, ci au ales să înceapă negocierile cu patronatul suedez pentru preluarea acţiunilor. În schimb, directorul general al SC Mineral Mining SRL, Dorel Jude, şi-a dat demisia în noaptea de joi spre vineri, dis-de-dimineaţă plecând la Brad.

 

Directorul Dorel Jude ne-a transmis că şi-a dat demisia, care a fost acceptată de angajator şi că a plecat de la Băiţa. Motivul principal al "divorţului" îl constituie situaţia tot mai tensionată dintre sindicalişti şi conducerea executivă, directorul spunând că a primit mai multe ameninţări telefonice. „Nu vreau să comentez mai multe, am plecat acasă să-mi iau măsuri de siguranţă pentru că am fost ameninţat. Mi-am transmis demisia prin e-mail şi am primit răspuns că începând de dimineaţă (vineri dimineaţă - n.r.) nu mai am nicio atribuţie în ce priveşte firma", a spus directorul, care a plecat în judeţul Alba, de unde este originar. Liderul de sindicat Alexandru Iştoc îl face trădător pe director şi crede că tot timpul i-a minţit pe oameni. „A fugit omul ăsta, azi dimineaţă (vineri - n.r.) m-a sunat de pe un telefon cu prefix de Alba să îmi spună că şi-a dat demisia", ne-a declarat sindicalistul. Liderul spune că vor negocia preluarea firmei, dar nu cu datorii (în jur de 1 milion de euro - n.r.), pentru că angajaţii nu au cum să le plătească. În acest sens se bazează pe ajutorul Federaţiei Naţionale Mine Energie, conduse de Marin Condescu, de la care se aşteaptă o soluţie pentru preluarea firmei.

Angajatorul suedez le-a transmis ortacilor, prin intermediul casei de avocaţi Kilpatrick Stockton Advockat KB din Stockholm, o înştiinţare prin care le arăta că este dispus să înceapă negocierile pentru cedarea acţiunilor firmei. Avocaţii suedezi le-au transmis ortacilor că luni, 28 iunie, vor primi un proiect de acord privind transferul acţiunilor, până în 30 iunie având timp să o analizeze şi să le transmită observaţiile lor. Până în 2 iulie suedezii cer ca ambele părţi să finalizeze formula finală a tranzacţiei şi perfectarea contractului, recomandând ca angajaţii să se constituie sau să nominalizeze o entitate juridică care să-i reprezinte la semnarea actelor.