Asociaţia ARIA, prin Joe Balogh şi Andrei Siedler, a organizat, ieri, în Clubul Louis Espresso, o conferinţă de presă, privind concertul aniversar al formaţiei "Metropol", la 40 de ani de existenţă, cadou pe care membrii trupei îl vor face orădenilor pe 12 octombrie, de Ziua oraşului. Evenimentul, aflat pe agenda Toamnei Orădene, se va desfăşura de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, intrarea fiind liberă. În deschidere, va evolua trupa orădeană "Party Band", precum şi Cvartetul de fete "Trendles".

Împrăştiaţi pe tot mapamondul...
Pentru acest concert, Traian Cosma a venit tocmai din Australia. A plecat din ţară în '88, şi de atunci trăieşte acolo cu familia. "Chiar şi aşa, legătura mea cu Metropol a fost continuă. Am lucrat în studioul meu din Australia. Înregistram chitările, clapele, voce, iar apoi trimiteam totul colegilor din ţară. Şi aşa, s-au născut câteva din piesele pe care le vom auzi duminică", povesteşte artistul. Mărturiseşte că pentru el Metropol a fost întotdeauna o oportunitate extraordinară de a evolua ca muzician. De la folkistul care era înainte, cu chitara în braţe, la aranjamente muzicale sofisticate. "Ceea ce m-a atras la Metropol a fost atmosfera din cadrul grupului", mai spune acesta. Ultima oară, au cântat împreună în 2004, la Teatrul de Stat Oradea, în amintirea bateristului Raduly Bela.

La Casa de Cultură, după 28 de ani
"Suntem deja aici, pregătim repertoriul. Sunt multe piese reluate, reorchestrate, la care trebuie să lucrăm. Facem repetiţii la Casa de Cultură a Sindicatelor, unde revenim după 28 de ani", mai spun cei de la Metropol. Ei au precizat că solistul vocal Kovacs Peter, "Kovax", va ajunge la Oradea abia sâmbătă, deoarece locuieşte în Ungaria. O altă surpriză va fi prezenţa în concert a lui Markus Barbarossa. El vine din Viena, unde trăieşte în prezent, iar duminică va prezenta piese din repertoriul propriu. La întâlnirea cu presa de ieri a participat şi Trifan Ladislau. "Am intrat în Metropol ca folkist, după ce fusesem cooptat tot de Raduly Bela, care, din păcate, nu mai este printre noi", a spus acesta. În prezent, este grafician la Teatrul "Arcadia". "Nu am plecat şi nici nu am de gând să plec vreodată din ţară", a conchis artistul.

La întâlnirea cu presa de ieri, au participat şapte dintre membrii trupei Metropol, respectiv: Viranyi Attila, Orban Andras, Szasz Ferenc, Trifan Ladislau, Iosif Trendler, Traian Cosma şi Nagy Gabriel, iar câteva din piesele cu care ne vor delecta duminică sunt: "Cântec simplu", "Ajutor", Sunetul în zbor" şi "Viaţa e un dans". Un aspect esenţial, deloc de neglijat, este că intrarea la concert este liberă!