Pregătirile pentru Referendumul din 29 iulie 2012 au fost demarate deja la nivelul judeţului Bihor. Astfel, duminică, 8 iulie, de la ora 14.00, a avut loc tragerea la sorţi a preşedintelui Biroului Electoral Judeţean.

În urma tragerii la sorţi care s-a desfăşurat la sediul Tribunalului Bihor, în cabinetul preşedintelui instituţiei, judecătorul Antik Levente a fost desemnat preşedinte al Biroului Electoral Judeţean Bihor constituit pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului din data de 29 iulie 2012. Antik Levente a mai fost implicat şi în organizarea alegerilor locale din luna iunie a acestui an, în calitate de locţiitor al preşedintelui BEJ. Referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu este organizat în urma suspendării şefului statului de către Parlament în data de 6 iulie. Demiterea preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate ale cetăţenilor care participă la referendum. În cazul referendumului, se constituie birouri electorale de circumscripţie doar la nivel de judeţ şi la nivelul municipiului Bucureşti, birou electoral pentru secţiile de votare organizate în afara ţării, precum şi oficii electorale de sector al municipiului Bucureşti. Birourile electorale se compun dintr-un preşedinte şi cel mult 6 delegaţi ai partidelor politice reprezentate în Parlament (PNL, PSD, PDL, UNPR, UDMR şi PC).