O retrocedare controversată Apariţia Legii 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 a fost privită la momentul respectiv ca o pârghie juridică, firească, prin intermediul căreia cei nedreptăţiţi de fostul regim să-şi redobândească proprietăţile. Numai că unii reprezentanţi ai instituţiilor implicate în procesul de retrocedare nu au scăpat prilejul de a profita de pe urma acestui act normativ. Din fericire, însă, cum ulciorul nu merge de prea multe ori la apă, astfel de fapte au început să iasă la iveală, cei care le-au comis fiind deferiţi justiţiei... Retrocedări pe... ochi frumoşi? Nu cu mult timp în urmă, prefectul de Iaşi şi directorul Agenţiei Domeniilor Statului au fost reţinuţi de procurorii anticorupţie, fiind cercetaţi pentru trafic de influenţă şi luare de mită, după ce au condiţionat eliberarea unui titlu de proprietate asupra a 16 ha de teren de cedarea a 3 ha din respectiva suprafaţă. E aproape sigur că astfel de fapte nu sunt singulare în România, numai că, până în momentul de faţă, au rămas sub tăcere. Şi în Oradea aplicarea Legii 10 a creat o serie de controverse, existând multe voci care acuză Primăria municipiului că ar fi soluţionat unele cazuri de retrocedare mai mult în spiritul propriilor interese ale unor edili decât în cel al legii. Un exemplu în acest sens îl reprezintă cazul imobilului de pe str. Aurel Lazăr nr. 1, cunoscut sub denumirea de Complexul "Promesse", una dintre cele mai controversate retrocedări "marca" Primăria Oradea. Printre "candidaţii" înscrişi în cursa pentru obţinerea complexului de clădiri s-a numărat şi arădeanca Eisele Judith-Zoe, a cărei notificare a fost admisă, prin dispoziţia primarului Oradiei din 9 februarie 2004. Aceasta a reuşit să se facă stăpână pe trei părţi din zece, ce se întind atât pe str. Republicii, cât şi pe str. Aurel Lazăr, unde îşi desfăşoară activitatea doi medici orădeni, care, în baza unor contracte de închiriere şi a unor investiţii impresionante, şi-au amenajat aici propriile cabinete medicale. În 17 februarie 2004, reprezentanţii Primăriei împreună cu avocatul arădencei s-a "înfiinţat" la cei doi medici pentru a întocmi formalităţile de predare-primire a imobilului, în procesul-verbal fiind consemnate investiţiile efectuate de aceştia din urmă în spaţiul respectiv. Trebuie remarcat, însă, că predarea-primirea spaţiului a avut loc la trei zile după ce, în 14 februarie 2004, Eisele înstrăinase spaţiul către orădeanul Constantin Lucuţa, în ciuda faptului că nu expirase termenul de 30 de zile, în care, conform prevederilor legale, dispoziţia primarului putea fi atacată. Surprinzătoare atâta grabă din partea noului proprietar, câtă vreme, de la acea dată, au trecut mai bine de doi ani şi nu a dat prea multe semne de viaţă, ceea ce alimentează ideea că acesta nu ar fi decât un interpus al unor înalţi funcţionari ai municipalităţii. Dar, în această situaţie, nu ne aflăm, oare, în faţa unui alt caz de corupţie la nivelul administraţiei publice, atâta vreme cât predarea-primirea imobilului de către fostul proprietar s-a făcut cu o grabă suspectă abia după ce acesta a înstrăinat o parte din clădire către "cine trebuie"? Un singur imobil, mai mulţi pretendenţi Arădeanca Eisele nu a fost singura pretendentă a spaţiului din buricul târgului. Astfel, cu mai puţine şanse de izbândă, acesta a fost revendicat şi de orădeanul Adrian Dornea, care, în baza unui contract de vânzare-cumpărare, a încercat să convingă Comisia de aplicare a legii 10/2001 din cadrul Primăriei Oradea că tatăl său a cumpărat întreaga suprafaţă, de aproximativ 4.000 mp, de la fam. Fleischer, care, la rândul său, ar fi moştenit-o de la Emil Veislovich. Notificarea acestuia a fost, însă, respinsă de autoritatea publică locală, pe motiv că petentul nu a putut face dovada înscrierii proprietăţii în Cartea Funciară. A urmat o acţiune în instanţă, iniţiată în 2005, într-o primă fază, la Tribunalul Oradea, transferată ulterior la Satu Mare, la solicitarea lui Dornea. "Am considerat că judecătorii de la Oradea pot fi influenţaţi de reprezentanţi ai Primăriei, precum şi de anumite cadre universitare, care au interese mari în cauză, drept pentru care am solicitat strămutarea cauzei la Satu Mare. Cererea noastră a fost, însă, respinsă, clientului meu nefiindu-i recunoscut dreptul de proprietar din cauza neîntabulării în CF. Surprinzător, având în vedere că au fost restituite sute de spaţii doar în baza unor acte de mână, iar noi chiar şi cu contract de vânzare-cumpărare legal, autentificat la notar, nu am avut câştig de cauză", ne-a declarat Kolosji Arpad, apărătorul lui Dornea. A urmat recursul introdus la Curtea de Apel Oradea, însă, pentru aceleaşi motive, a fost introdusă cerere de strămutare, aceasta urmând să fie soluţionată de Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie în perioada următoare. "Deşi proprietatea lui Adrian Dornea este recunoscută de Legea 10/2001 şi clientul meu ar trebui să beneficieze fie de restituirea în natură, fie de măsuri reparatorii, prin "grija" Primăriei Oradea şi a instanţei, s-ar putea să nu primească nimic. În acest caz, avem şanse maxime la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, instanţă care, este cunoscut, a pus statul român la plată de nenumărate ori", adaugă avocatul orădean. Interesant de menţionat ar fi că apărătorul lui Dornea a reuşit să obţină, printr-o decizie civilă a Curţii de Apel Oradea, o soluţie de respingere a cererii de întăbulare, ceea ce înseamnă că Eisele nu avea calitatea de proprietar în momentul înstrăinării imobilului. Ceea ce nu face decât să vorbească de la sine de superficialitatea celor care au fost implicaţi în tranzacţia respectivă, părţi contractante şi oficialităţi deopotrivă...