În cadrul şedinţei Consiliului Local de azi, 29 februarie, vor fi supuşi aprobării indicatorii tehnico-economici pentru mai multe investiţii în sistemul de iluminat public din municipiu, cum ar fi realizarea iluminatului ambiental pentru digurile de apărare ale Crişului Repede, între Podul Decebal şi Podul din Piaţa Unirii şi realizarea infrastructurii pentru reţelele electrice SIP, Zona N1, Zona S 12, Zona S 17 şi Zona S1 Oradea.

Menţionăm că Zona N1 reprezintă zona industrială, cuprinsă între str. Matei Corvin şi Calea Borşului, Zona S12 reprezintă Cartierul Grigorescu, Nufărul II, Zona S17 reprezintă cartierul Ioşia Sud/Veterani, iar Zona S1 reprezintă cartierul Ioşia Nord - Cazaban. Realizarea tuturor acestor investiţii este prevăzută pentru acest an, iar durata de execuţie este, potrivit studiului de fezabilitate, în funcţie de lucrare, de 1 lună la 5 luni. Întreaga investiţie presupune montarea a aproape 1.000 de corpuri de iluminat pietonal şi stradal, realizarea de reţele aeriene şi subterane, decoperare şi refacere pavaj, montarea a peste 200 stâlpi de beton etc. Valoarea investiţiei pentru realizarea iluminatului ambiental pentru digurile de apărare ale Crişului Repede între Podul Decebal şi Podul din Piaţa Unirii este estimată la 1.156.000 lei (TVA inclus). Pentru celelalte investiţii valoarea lucrărilor este estimată astfel: pentru Zona Nord 1 -  5.907.000 lei (TVA inclus), pentru Zona Sud 12 -  3.150.000 lei (TVA inclus), pentru Zona Sud 17 - 778.000 lei (TVA inclus), pentru Zona S 1  - 1.266.000 lei (TVA inclus).