Revista "Familia" şi Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai", din Oradea, organizează astăzi, de la ora 17.00, la sediul Bibliotecii, Piaţa 1 Decembrie, întâlnirea cu tema "Cartea - de la scriitor la cititor". Invitat special este Călin Vlasie, director general al Editurii "Paralela 45". La eveniment sunt aşteptaţi scriitori orădeni, cititori, librari, toţi cei pentru care cartea rămâne o instituţie esenţială a culturii.