După ce o persoană fizică a obţinut în instanţă suspendarea listei cu autorizaţiile taxi reţinute şi retrase, pentru azi, începând cu ora 9:00, Primăria Oradea şi Consiliul Local au fost citate la Tribunalul Bihor pentru a primi lămuriri cu privire la dispozitivul ordonanţei preşedinţiale.

În 17 iulie a.c., Tribunalul Bihor a decis admiterea cererii formulate de reclamantul persoană fizică autorizată Anton Ciprian Aurian, dispunând "suspendarea provizorie a efectelor actului administrativ - lista cu autorizaţiile taxi reţinute şi retrase începând cu 1 aprilie 2008". Suspendarea provizorie are valabilitate până la soluţionarea irevocabilă a cererii care are ca obiect suspendarea listei amintite, dosarul având ca termen de judecată 6 octombrie a.c. Iniţial, juriştii Primăriei au interpretat dispozitivul ordonanţei preşedinţiale în sensul că se aplică doar reclamantului. Ulterior, pe motiv că instanţa de judecată s-a pronunţat o dată în acest sens, Tribunalul Bihor a respins toate plângerile formulate de alţi 40 de taximetrişti nemulţumiţi, statuând că suspendarea listei îi priveşte pe toţi. Acest lucru i-a făcut pe juriştii Primăriei să formuleze o cerere de lămurire cu privire "la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii", în baza articolului 281*1 din Codul de procedură civilă. Cererea de lămurire va fi pusă azi în dezbatere la Tribunalul Bihor, în acest sens, părţile implicate fiind citate pentru ora 9:00.

Decizia instanţei de a suspenda lista cu autorizaţiile retrase sau reţinute a stârnit nemulţumirea unora dintre taximetriştii orădeni. "Lista respectivă nu are decât efect de informare. Acest lucru nu înseamnă că taximetriştii fără autorizaţie pot să circule pe străzile din Oradea", ne-a declarat Iosif Rad, preşedintele Camerei Taximetriştilor.