Înscrierea la grădiniţe le dă bătăi de cap părinţilor
Perioada înscrierilor la grădiniţe pentru anul şcolar 2009 - 2010 s-a încheiat, însă a lăsat pe dinafară, cel puţin pentru un moment, 208 copii. Cei mai mulţi sunt în Cartierul Nufărul, unde există o lipsă acută de locuri în unităţile de învăţământ preşcolar, iar cei mai puţini, în Cartierul Rogerius.
Potrivit conducerii Inspectoratului Şcolar, situaţia nu este foarte delicată, întrucât acelaşi lucru s-a întâmplat şi în anii precedenţi, din cauză că părinţii au dreptul să-şi depună dosarele pentru înscrierea la grădiniţe la mai multe unităţi de învăţământ, iar unii, din nefericire, şi confirmă în mai multe părţi. "Nu putem stopa acest fenomen atât timp cât legislaţia permite părinţilor să-şi înscrie micuţii la mai multe unităţi de învăţământ, iar împotriva celor care confirmă în mai multe părţi nu putem lua nicio măsură", a afirmat inspectorul de specialitate Voichiţa Vancu. Totuşi, aceasta doreşte să liniştească părinţii ai căror copilaşi au rămas pe dinafară pentru moment. "Din experienţa anilor trecuţi, când s-au înregistrat situaţii asemănătoare, nu a rămas, până la urmă, niciun micuţ care să nu aibă loc la grădiniţă, întrucât sunt mulţi care au confirmat la mai multe unităţi de învăţământ, dar, în final, tot la una singură va merge. Dar acest lucru nu se va putea stabili decât la toamnă, când vor fi redeschise unităţile de învământ preşcolar şi vom şti exact care este situaţia", a completat aceasta. Cât priveşte funcţionarea grădiniţelor pe perioada verii, s-a stabilit deja o listă întreagă de unităţi de învăţământ care vor funcţiona pe întreaga perioadă a verii. Acesta poate fi vizualizată accesând site-ul http://isj.bh.edu.ro. Totuşi, Vancu recomandă părinţilor care au posibilitatea să ducă copiii la Grădiniţa nr. 55 din Ioşia, întrucât în cadrul acesteia vor funcţiona două grupe pe tot parcursul verii, unde copiii vor beneficia de toate condiţiile.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.