"Vocea rămâne, chipul se duce". "Vocea rămâne, chipul se duce". Acesta a fost - spun apropiaţii Laurei Stoica - motto-ul care a călăuzit-o în scurta viaţă. În spiritul acestui enunţ, preotul care a oficiat ceremonialul de înmormântare al celor doi a rugat tehnicienii ca ultimul drum al artiştilor să fie acompaniat de melodiile Laurei Stoica. În plus, după terminarea ceremonialului religios, într-o scurtă prelegere adresată participanţilor la funeralii, preotul a elogiat memoria artistei. El a comparat prezenţa scenică a artistei Laura Stoica cu cea a Amaliei Rodrigues, vocea ei cu cea a lui Bonnie Tyler şi compoziţiile ei cu cele ale surorilor Ann şi Nancy Wilson (mai cunoscute ca "Heart"). Preotul şi-a continuat discursul, manifestându-şi speranţa că Laura Stoica va rămâne în mintea şi inimile celor ce au plăcut-o prin melodiile ei. "Nu ar fi corect ca doar piesa «Un actor grăbit» să ne amintească de Laura, deşi valoarea melodiei lui Bogdan Cristinoiu este incontestabilă", a apreciat el. În plus, el a insistat ca muzica Laurei Stoica "să rămână aşa cum a cântat-o ea", dezavuând promovarea unor eventuale remixuri ale pieselor artistei. Cu ochii în lacrimi, tatăl Laurei Stoica a rostit şi el câteva cuvinte de adio pentru fata şi nepoţelul său nenăscut, urmat de unul din colegii de trupă ai lui Cristi Mărgescu. În încheierea slujbei din capela cimitirului Bellu, corul de copii care a acompaniat-o, în decembrie, pe Laura Stoica la piesa "Îngerii nu plâng", a cântat refrenul melodiei, smulgând lacrimi celor prezenţi. Pe lângă cunoscuţi şi apropiaţi, la înmormântarea de duminică au venit şi mai multe sute de admiratori ai celor doi. Odată slujba începută, mulţimea s-a mai liniştit, aşteptând sub umbrele aducerea sicrielor. După mai bine de o oră, în aplauzele mulţimii adunate afară, sicriele celor doi au fost scoase din capelă şi conduse, sub o mare de flori, către morminte. A urmat o nouă sesiune de aplauze şi-apoi lumea s-a retras. În urma unei artiste care, în mai puţin de 20 de ani de carieră în muzică, a adunat zeci de premii şi sute de aprecieri din partea criticilor a rămas un drum de cimitir plin de noroi şi presărat cu flori călcate în picioare de mulţime. În urma unui baterist care promitea să devină un nume mare în peisajul sărac al percuţioniştior români au rămas sunetele tobelor din "Un actor grăbit". Tristeţea şi lacrimile apropiaţilor - majoritatea persoane publice - vorbeau de la sine şi parcă plângeau moartea nedreaptă a unor oameni buni.