Elita culturală şi politică ungară/maghiară continuă publicarea volumelor consacrate istoriei Bihorului. Demersul ar fi lăudabil dacă ar fi şi total onest. Spun aceasta deoarece în toate cele patru volume dedicate până în prezent acestui spaţiu ele sunt cel puţin parţiale.

Dacă ar fi secvenţiale, urmare a unor opţiuni metodologice asumate de autori, nu ar fi fost nici o problemă, întrucât asemenea practici sunt destul de frecvent întâlnite în discursul istoriografic. Problema este însă alta, aici având parte de o istorie (istorii) a (ale) unui Bihor presupus populat exclusiv de unguri. Românii, germanii, slovacii, ţiganii, sârbii etc lipsesc cu desăvârşire din peisaj. Acest lucru este inacceptabil pentru o lucrare ştiinţifică, aşa cum se pretind toate cele patru volume apărute până în prezent. Mai mult, în lipsa românilor nu avem evident nici o sursă bibliografică aparţinând unui istoric român. Asta în condiţiile în care istoriografia maghiară, inclusiv cea produsă de istorici maghiari din România, invocă adesea tocmai faptul că în lucrările scrise de istorici români nu se regăsesc surse maghiare. Acest lucru este departe de adevăr, cu puţine excepţii istoriografia română utilizând din plin operele scrise de istoricii unguri.

Ultimul din seria celor patru apărute, lansat recent, este rezultatul unei conferinţe desfăşurate anul trecut în cadrul Festum Varadinum şi unde nu a fost invitat nici un istoric de altă etnie decât cea maghiară. Acesta se numeşte ”Să păzim Oradea...”. Istoria Oradiei şi comitatului Bihor în epoca modernă timpurie. Studii despre istoria Ţării Bihorului. Acesta a părut sub egida Asociaţiei Tanoda şi Asociaţia Culturală Varadinum. Coordonatorul volumului este istoricul ungar Terez Oborni, iar coordonatorii întregii serii sunt profesorul de istorie Szabo Odon şi academicianul ungur Zsoldos Attila.

Avem aşadar aici o lucrare dedicată nu Bihorului, ci unor aspecte din trecut care îi vizează pe etnicii maghiari din Bihor. Urmărind studiile din volum, un asemenea titlu ar fi fost  neamendabil din perspectiva adevărului istoric. Ca să fi mai exacţi şi ca să înţeleagă bine lumea despre ce este vorba în volum, ar fi fost mai potrivit ca acesta să se numească „Să păzim Oradea...” de majoritari sau despre Istoria unui sfert din populaţia Bihorului.

Amprenta ideologică şi politică se resimte din plin în conţinutul acestui volum, aşa cum a fost cazul şi în precedentele trei. Volumul se deschide cu un cuvânt înainte semnat de istoricul Terez Oborni cadrat în jurul cuvintelor fostului principe al Principatului Transilvaniei, Gabriel Bethlen. Într-o scrisoare din 1616 acesta scria cumnatului său, subliniind apăsat că trebuie ”să păzim Oradea pentru că doar aşa îşi va păstra şi domnia ta frumoasele bunuri şi vom putea păstra şi noi Ardealul”. Rupte din contextul în care au fost scrise la începutul secolului al XVII-lea, acestea pot părea astăzi pentru cei neiniţiaţi în cunoaşterea aprofundată a epocii în discuţie, drept o trimtere directă la veşnicele pretenţii ale Ungariei de a include Transilvania lumii maghiare.

Ori, scrisoarea lui Gabriel Bethlen are un cu totul alt sens decât cel sugerat aici. Gabriel Bethlen cerea orădenilor, civili şi soldaţi deopotrivă, alături de celelalte cetăţi bihorene, să se apere în faţa cuceririi otomane în condiţiile în care Imperiul Otoman cucerise Regatul Ungar şi desfiinţase practic acest stat (veşnic) milenar de pe harta Europei, iar Transilvania era un principat autonom sub suzeranitate otomană. Ungaria centrală fusese deja transformată în paşalâc, iar otomanii se pregăteau să cucerească şi actualele părţi de vest ale României. Dealtfel, în 1660 Oradea şi Bihorul au devenit pentru 30 de ani paşalâc turcesc.

Întreaga demonstraţie a lui Terez Oborni lasă mai degrabă să se înţeleagă faptul că este nevoie „să păzim Oradea...” de români, căci astfel vom avea întreaga Transilvanie. Introducerea, insidioasă, a lui Terez Oborni crează inevitabil şi voit confuzie. Aceasta lasă o altă sugestie decât cea la care făcea trimitere Gabriel Bethlen la 1616. Cuvântul înainte nu putea să nu se încheie cu o odă ştiinţifică adresată „organizaţiei UDMR Bihor şi preşedintelui său executiv...”, aşa cum stă bine unei lucrări ştiinţifice, marcând astfel deplina delimitare a istoricilor de politică. Demersul este, nu-i aşa, cât se poate de legitim, întrucât istoria şi politica nu fac casă bună niciodată, iar autorii volumului au avut grijă să se separe ferm de politic.   

Altminteri, întregul volum se desfăşoară în jurul comunităţii maghiare şi a liderilor săi politici şi militari. Acestea sunt aşa construite încât pare că românii nici nu au existat în zonă. În ceea ce priveşte pe autorii volumului, Zoltan Peter Bagy este arhivar la Arhiva judeţului Csongrad din Ungaria, Papp Klara, profesor universitar la Universitatea din Debrecen, Istvan Szabadi, conferenţiar la Universitatea din Debrecen, Kalman Mezsaros, cercetator la Institutul şi Muzeul de Istorie Militară din Budapesta, iar Peter Torok este arhivar la Arhiva Capitalei Budapesta.

Prof. Matei IANCU