„Intrarea Maicii Domnului în Biserică", cunoscută în popor sub denumirea de „Vovidenia" sau „Ovidenia", este un praznic de o strălucire aparte. Prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului aminteşte de momentul în care Maria a fost adusă de părinţii săi, Ioachim şi Ana, la Templul din Ierusalim, încredinţând-o preotului Zaharia.

 

Toate sărbătorile sunt prilej de bucurie, toate sunt frumoase, pentru că aduc pace şi linişte în sufletele noastre, aşa cum este „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului", sărbătoare care ne aminteşte de ziua în care s-a împlinit făgăduinţa făcută de părinţii Fecioarei Maria, care au jurat că dacă vor avea un copil îl vor închina Domnului. „Astăzi (n.r. - ieri), prăznuim cu toţii Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Am intrat de dimineaţă în biserică, pentru a ne apropia de Sfânta Sfintelor, venind cu gând curat, ca rugăciunile noastre să se îndrepte spre Maica Domnului, mijlocitoarea noastră către Dumnezeu. O chemăm prin gândurile noastre curate, prin faptele noastre bune, numai aşa putem dovedi că suntem pe cărările mântuirii", a spus, în cuvântul de învăţătură, părintele Liviu Ungur, de la Biserica cu Lună. Preotul a evocat apoi cele mai importante momente din viaţa Fecioarei Maria, amintind, printre altele, de prima minune săvârşită de Isus la intervenţia mamei sale, şi anume schimbarea apei în vin la nunta din Cana Galileei. „Evenimentul pe care îl prăznuim azi ne aduce aminte de Maica Domnului, de smerenia ei, ne învaţă că fără nădejde, dragoste şi credinţă nu putem să ne împlinim rostul vieţii noastre de creştini aşa cum ni-l dorim", a mai spus preotul în cadrul Sfintei Liturghii. Un moment deosebit de emoţionant a fost împărtăşirea credincioşilor, dar şi cel al interpretării frumoaselor cântări bisericeşti închinate Maicii Domnului de către cei prezenţi la slujbă.

 

Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor mare de preoţi: pr. prof. Dumitru Megheşan, pr. Teodor Cristea - parohul Bisericii cu Lună, pr. Dumitru Popovici, pr. Ioan Codorean, pr. Liviu Ungur, pr. Ioan Coroban, pr. Ovidiu Pop, pr. Augustin Lucian şi diaconul Gheorghe Băbuţ.