Sărbătorirea Anului Nou se face de câteva mii de ani. Românii au fost primii care au sărbătorit cu mare fast trecerea dintre ani, obiceiul fiind preluat apoi de popoarele din interiorul imperiului. Anul Nou s-a sărbătorit la 1 ianuarie doar după 1500. La început, sărbătoarea s-a numit "Îngropatul Anului", termenul "Revelion" fiind preluat ulterior de la francezi. La Arhivele Naţionale, există documente care atestă sărbătorirea Anului Nou la 1 ianuarie la Oradea doar după 1650. La sărbătoare, participa tot poporul În anul 46 î Hr., Iulius Cezar a stabilt începerea noului an la 1 Ianuarie, la debutul lunii zeului cu două feţe, spre trecut şi spre viitor, Ianus. Prin anul 567, nişte autorităţi religioase cam rigide şi cam prea puritane au hotărât că sărbătorirea la 1 ianuarie este asociată cu practici păgâne şi au mutat Anul Nou la Paşti, la 25 Martie şi aşa a rămas tot Evul Mediu. Tocmai peste o mie de ani, în 1582, cu ocazia introducerii noului calendar, Papa Grigore al XIII-lea a mutat Anul Nou înapoi pe 1 Ianuarie. Există documente care atestă sărbătorirea Anului Nou pe 1 ianuarie în Franţa deja din 1564, iar în Rusia din timpul domniei lui Petru cel Mare. La noi, la români, este o sărbătoare veche, care aminteşte de vremea dinainte de 46 î Hr., când latinii începeau anul o dată cu primele arături, la 1 Martie. Atunci a apărut obiceiul Pluguşorului. La Arhivele Naţionale există documente care atestă sărbătorirea la Oradea a Anului Nou pe 1 ianuarie din 1650. Sărbătoarea se ţinea în interiorul actualei cetăţi. Conform documentelor rămase, la sărbătoare participa tot poporul, cei înstăriţi petrecând în interiorul cetăţii, iar ţăranii, în afara ei. Se pregăteau la propţap porci. În timpul ocupaţiei otomane, între 1660 şi 1692, sărbătorirea Anului Nou la Oradea a fost interzisă. Primii sfinţi sunt tineri Ceremonialul de înnoire simbolică a timpului, în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, era numit "Îngropatul Anului", denumirea de Revelion aparţinând timpurilor moderne. Timpul, care curge spre infinit, este "oprit" după 365 de zile şi întors, precum ceasornicul, pentru a fi reluat de la capăt în ziua de Anul Nou, se arată în lucrarea "Zile şi mituri - calendarul ţăranului român", de Ion Ghinoiu. Ideea înnoirii timpului supravieţuieşte în calendarul popular, unde "sfinţii" sunt tineri, maturi şi bătrâni, după cum s-au împărţit sărbătorile. Cei de la începutul anului sunt tineri (Sfântul Vasile, Dragobete, Sângiorz), la mijlocul anului sunt maturi (Sfântul Ilie, Sfânta Maria), iar ultimii sărbatoriţi sunt, fără excepţie, bătrâni (Moş Nicolae, Moş Crăciun). Există însă şi excepţii: Moş Alexa şi Baba Dochia (1 şi 17 martie), celebraţi primăvara, şi-au păstrat locul avut într-un străvechi calendar, cu începutul de an în perioada echinocţiului de primăvară. Sorcova înseamnă 40 Prin Sorcovă se încearcă alungarea spiritelor malefice prin zgomote. Se pare că acest obicei este preluat de la romani, florile din hârtie sau ramură de brad fiind înlocuite de ramura de măslin. Cuvântul "sorcova" este de origine slavă (sorok - 40, numărul corespunzând exact cu cele 40 de lovituri ce se dau cu sorcova asupra celui căruia i se urează, în timpul recitării colindului). În ajunul Anului Nou, cete de flăcăi şi de copii pleacă cu Pluguşorul, un obicei străvechi, agrar. Capra a fost socotită de români animalul care dă semne dacă vremea va fi bună sau rea. Jocul "caprei" la origine a fost un ceremonial grav, un element de cult. Jocul a devenit cu timpul un ritual menit să aducă rodnicie anului care urmează, spor de animale în turmele păstorilor şi recolte cât mai bogate. În zilele noastre, jocul a rămas doar o tradiţie, la fel ca şi jocul ursului. Superstiţii Este bine ştiut că de felul în care păşeşti în noul an depinde cum îţi merge pe parcursul acestuia. Pentru a ocoli necazurile, bătrânii s-au înconjurat de tot felul de superstiţii pe care le-au transmis cu grijă urmaşilor. Se spune că, la sfârşitul anului, este bine ca tot omul să aibă datoriile plătite, pentru ca în anul care vine să nu fie nevoit să scoată mulţi bani din buzunare. Se mai spune, de asemenea, că în prag de an nou casa trebuie să fie curată, oricând gata să primească oaspeţi. Nici rufele murdare nu este bine să fie lăsate pentru după Anul Nou. Spălându-le înainte de intrarea în noul an, te fereşti de sărăcie şi de mizerie. Pregătirea bucatelor pentru seara dintre ani este învăluită şi ea în umbra superstiţiilor. Astfel, pentru noaptea dintre ani nu se găteşte mâncare din carne de pasăre, deoarece aşa cum găina scormoneşte în pământ şi-l împrăştie, tot aşa se risipeşte norocul şi bunăstarea casei. O altă superstiţie este şi aceea ca prima persoană care intră în casă în noul an să fie bărbat. Asta, pentru că el reprezintă stâlpul casei, iar dacă intră primul, atunci fericirea casei nu va fi clintită de greutăţile cotidiene. În prima zi din noul an nu se mătură şi nici nu se adună grâul sau orezul pentru a nu atrage sărăcirea casei în anul cel nou.