Zeci de credincioşi au asistat ieri la Sfânta Liturghie oficiată de preotul Aurel Puşcaş, cu prilejul celui de-al nouălea hram al mănăstirii "Buna Vestire" din Episcopia Bihor. Aflat pe graniţa de Vest a României, acest aşezământ îndeplineşte un rol puternic, misionar, luptându-se să păstreze continuitatea credinţei strămoşeşti şi glasul românesc. "A devenit o tradiţie ca, an de an, sute de credincioşi, din toate părţile oraşului, să împodobească frumos, prin prezenţa lor, sfântul lăcaş. În această zi, înălţăm rugăciunile noastre spre Sfânta Fecioară pentru a ocroti această mănăstire, pe măicuţele ei, precum şi credincioşii care vin aici să se închine", a spus părintele Aurel Puşcaş. De menţionat că Biserica Mănăstirii "Buna Vestire", din Episcopia Bihor-Oradea, a fost construită în anul 1937 de către Armata Română, care în perioada interbelică a ridicat pentru românii care locuiau în zone puternic maghiarizate câte o biserică ortodoxă. "Vitregiile vremurilor au făcut ca, din toate aceste biserici, singura biserică a mănăstirii noastre să rămână în paragină mai bine de jumătate de secol. Astfel, în anul 1998, cu binecuvântarea PS Sale Ioan Mihălţan, fostul Episcop ortodox al Oradiei, Bihorului şi Sălajului, s-a înfiinţat această mănăstire de maici cu hramul Buna Vestire. Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, biserica a fost renovată complet, pictată (de către pictorul Marian Verza, din Sibiu, alături de echipa sa) şi împodobită cu iconostas şi mobilier. În acelaşi timp, au fost ridicate chilii şi anexe gospodăreşti, necesare mănăstirii", arăta maica stareţă Stavrofora Pavelida. La ora actuală, mănăstirea numără 10 măicuţe, care reuşesc să îmbine cu succes munca şi rugăciunea. După Sfânta Liturghie, obştea mănăstirii a invitat toţi credincioşii la tradiţionala agapă frăţească.