Duminica trecută a avut loc Hramul Bisericii romano-catolice din Tinca, care are la altar o frumoasă statuie în mărime naturală a lui Isus arătându-şi Preasfânta Sa Inimă care iubeşte pe fiecare copil al lui Dumnezeu.

Particularitatea acestei sărbători de la Tinca, nu este neaparat numărul mare de preoţi şi credincioşi care sunt prezenţi, ci mai degrabă iubirea de Dumnezeu şi aproapele care se manifestă printre păstorii şi turmele lor. De aceea pentru un străin este o adevărată plăcere să vezi la altar slujind şi vorbind de unitate întru credinţă preoţi romano-catolici,  pe părintele greco-catolic, pe cel ortodox şi pe cel reformat din localiate care fiecare dintre ei a adresat celor prezenţi un mesaj de iubire şi de înţelegere între fraţi. Chiar părintele ortodox, Iancu Ionel a spus: Ce frumos când fraţii sunt împreună la acest praznic, şi îmbucurăm pe Dumnezeu fiind în iubire cu toţii aici, români şi maghiari de diferite confesiuni, împreună cu păstorii care încearcă să-i conducă pe toţi enoraşii pe drumul la a cărui capăt ne aşteaptă cununa de slavă, pregătită pentru fiecare în Împărăţia lui Dumnezeu:" Şi predica ţinută de părintele Csilik Janos, a fost mai mult o mărturie a celor 30 de ani de preoţie, din care 10 petrecuţi ca paroh la Tinca, în care ne-a spus cât de multe a învăţat în viaţa închinată în totalitate lui Cristos, dar toţi cei prezenţi, puteam să le extrapolăm la propriile vieţi. Aşa am aflat cum trebie să găsim sensul vieţii noastre căutând şi punând în practică Voinţa Divină, să învăţăm să nu fim egoişti şi să nu alegem printre persoanele de lângă noi în funcţie de simpatii, deoarece Dumnezeu iubeşte pe fiecare copil al său învăţând astfel să-l iubim pe aproapele şi văzând pe Isus în fiecare persoană. Totodată putem învăţa şi ABC-ul vieţii spirituale, construind unitatea în jurul nostru şi nu dezbinarea, ispăşind şi cerând iertare Domnului şi pentru fraţii noştri, pentru naţiunea din care facem parte şi pentru omenirea întreagă, totodată bucurându-ne pentru ceea ce avem şi nu necăjindu-ne pentru ceea ce ne lipseşte, mai ales că de multe ori suntem tentaţi să ne plângem. Aşadar trebuie să învăţăm să mergem înainte cu speranţă şi încredere în  Dumnezeu, Măicuţa Lui, în Sfinţi şi îngeri care mijlocesc pentru noi şi ne călăuzesc către ţinta finală. Iar ea nu trebuie să fie altceva decât fericirea vieţii veşnice.

Ioana Bădiceanu