Hotelul Parc, o adevărată comoară arhitectonică, lăsat să se degradeze de către actualii proprietari, îşi va redeschide porţile, pentru trei zile, pentru a găzdui o serie de manifestări culturale.

Fundaţia Euroregiunea Bihar - Hajdu-Bihar, în parteneriat cu Fundaţia de Protejare a Monumentelor Istorice Bihor, implementează proiectul "Loisir stil Art Nouveau - redescoperirea grădinilor interioare ale monumentelor istorice - ediția 1", proiect cultural cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Prin acest program se urmăreşte punerea în valoare a patrimoniului orădean Art Nouveau prin activități alternative și neconvenționale, monumentul selectat fiind Hotelul Parc, care a purtat numele proprietarilor săi iniţiali, Emil şi Gyula Weislovich. Situat pe pietonalul orădean, zona cea mai vizitată de către turişti, imobilul se află de mai mulţi ani îmbrăcat în plase, faţada reprezentând un pericol pentru trecători. De fapt, întregul imobil se află într-o avansată stare de degradare, cei şase proprietari, printre care şi Primăria Oradea, nereuşind să se pună de acord asupra reabilitării în întregime a clădirii. Până ce se vor găsi soluţii pentru restaurarea imobilului, reprezentanţii Fundaţiei Euroregiunea Bihar - Hajdu-Bihar au reuşit să-i convingă pe proprietari să-şi deschidă porţile pentru o serie de manifestări culturale.

Astfel, aici, în zilele de 16, 17 şi 18 octombrie vor avea loc mai multe activităţi. În 16 octombrie, la ora 18.00, va avea loc inaugurarea expoziției de artă cu tema "Patrimoniul Art Nouveau", prezentată de dr. Ramona Novicov, specialist și critic de artă, urmată de un concert de cameră susţinut de Formația de Clarinet "Stadler" şi Formația de Alamă "Presto". A doua zi, evenimentele vor debuta la ora 17.00, încheindu-se cu spectacolul "Shakespeare's Love", în regia Elvirei Platon-Rîmbu. Duminică, 18 octombrie, de la ora 17.20, va avea loc un concert al Orchestrei de Cameră a Orchestrei Simfonice de Suflători Oradea, dirijor Székely István, iar de la 18.30, e programat spectacolul "Doctor fără voie", în regia lui Șerban Borda. "Valoarea proiectului se ridică la 60.721 lei, din care finanţarea nerambursabilă a AFCN este de 44.721 lei. Pe lângă cele patru spectacole şi expoziţia de artă din holul Hotelului Parc, vom realiza şi un mesh de 60 m lungime și 5 m înălțime, care va evidenția cum a arătat palatul în trecut și cum va arăta după ce va fi renovat. De asemenea, vom realiza un material video de prezentare a proiectului cu toate activitățile derulate, cât și prezentarea stilului art nouveau/art deco din Oradea; 100 DVD-uri cu spectacolele organizate şi cu prezentarea arhitecturii unicat a ansamblului; respectiv 5.000 pliante informative despre Hotelul Parc", ne-a declarat Bogdan Hossu, director executiv al Fundației Euroregiunea Bihor - Hajdú-Bihar Oradea. Angela Lupşea, directorul executiv al Fundaţiei de Protejare a Monumentelor Istorice Bihor, a subliniat importanţa redeschiderii monumentelor către public. "Este foarte important ca monumentele, în special curţile interioare, să fie redate publicului", a precizat Angela Lupşea. Criticul de artă dr. Ramona Novicov a ţinut să atragă atenţia asupra unicităţii acestei clădiri. În opinia sa, Hotelul Parc este un tunel al timpului, care îmbină mai multe stiluri arhitectonice. "Din punct de vedere stilistic, clădirea este eclectică, dar dominată de elemente Art Nouveau. Printre elementele excepţionale de plastică arhitecturală se numără, în primul rând, feroneria porţii de la intrare", a adăugat Ramona Novicov. Acest proiect nu s-ar fi putut derula fără acordul proprietarului care deţine 50%, SC Imobiliar Businsess. Imobilul este deţinut de şase proprietari, iar lucrările care ar trebui întreprinse ţin atât de consolidarea clădirii, cât şi de reabilitarea acoperişului şi a faţadei. "Putem vorbi de reabilitarea faţadei abia peste doi ani, după ce se vor face lucrări de consolidare", a explicat Angela Lupşea.