Experienţa dobândită în administraţia locală, în legislatura anterioară când a îndeplinit funcţia de viceprimar, îi oferă astăzi noului primar ales în 2008, Adrian Petroi, posibilitatea de a sesiza din timp punctele vulnerabile ale comunei, asigurând, împreună cu echipa sa, respectiv viceprimarul Ioan Rogojan şi Consiliul Local comunal, luarea unor măsuri în consecinţă.

"Situarea comunei noastre în apropierea unui municipiu de talia Oradiei, implicit a staţiunii Băile Felix ne oferă o suită de avantaje, cu efect în infrastructura localităţilor componente, cu referire la principala arteră de circulaţie, dar şi la alimentarea cu apă, obiectiv pe care sperăm să-l finalizăm în curând. Pe de altă parte, apropierea de Oradea ne obligă la situarea comunei la un ridicat standard în ce priveşte nu doar salubrizarea, gospodărirea şi igiena generală a comunei, ci şi aspectul estetic al centrului de comună, al fiecăreia dintre cele cinci sate ale noastre", este de părere primarul comunei, dl Adrian Petroi. Pentru că Primăria e cel mai important edificiu al comunei, s-a hotărât recondiţionarea sa generală, astăzi dispunându-se şi de încălzire centrală, dar şi de o schemă de funcţiuni completă, pentru rezolvarea operativă a problemelor cetăţeneşti. Vizându-se esteticul comunei, în faţa Primăriei s-a amenajat un spaţiu pavat cu dale, inclusiv o parcare. Totodată, s-a dat curs dorinţei cetăţenilor din Hidişelu de Sus de a înălţa, tot în acest spaţiu, un monument în memoria eroilor satului căzuţi în cele Două Războaie Mondiale. Desigur, în viziunea primarului Adrian Petroi şi a primului său colaborator, viceprimarul Ioan Rogojan, problema numărul 1 de rezolvat anul viitor priveşte infrastructura, respectiv punerea la punct a celor 36 km drumuri comunale, prin asfaltare, şi a trotuarelor din cele cinci localităţi. În perspectivă, se doreşte şi realizarea unei legături, printr-un drum modernizat, între cele două DN, spre Cluj-Napoca şi spre Deva. De asemenea, finalizarea iluminatului public în toată comuna, crearea unor baze sportive moderne la Hidişelu de Sus şi la Mierlău, amenajarea unui cămin cultural la Şumugiu şi la Sintelec. O lucrare în curs de realizare este asfaltarea drumurilor judeţene la Mierlău şi Şumugiu. În privinţa şcolilor, dacă la Mierlău s-a reuşit reabilitarea instituţiei, la Hidişelu de Sus lucrările sunt în plină desfăşurare.