Viaţa bate filmul, Retrăind amintirile Holocaustului Bestialitate, cruzime fără limite şi asasinate în masă. Pe scurt o „artă” a uciderii ridicată pe cele mai înalte culmi ale paroxismului. Mai mult de şase milioane de oameni au fost exterminaţi de nazişti pentru simplul fapt că nu făceau parte din rasa ariană. Evrei, ţigani, homosexuali, infirmi sau bolnavi mintali. Aceştia au fost primele victime ale unor minţi bolnave, „însetate” de crime. În Bihor, ca de altfel în întreaga lume, Holocaustul este încă o rană sângerândă. Peste 30.000 de suflete au pierit masacrate în masă, în lagărele de exterminare ori de muncă forţată. Unul dintre puţinii supravieţuritori ai Holocaustului din Oradea retrăieşte, la bătrâneţe, acele cumplite clipe când viaţa i s-a schimbat definitiv. Calvarul din 1944 Pentru comunitatea evreiască din Oradea, ororile şi calvarul au început în mai 1944. Atunci, s-a făcut repartizarea, respectiv evreii orădeni au fost izolaţi în ghetoul mare, iar ceilalţi, provenind din alte localităţi ale judeţului Bihor (Marghita, Salonta, Aleşd, Săcueni), în ghetoul mic, în apropiere de actualul pod Decebal. După circa trei săptămâni, 70-80 de persoane, femei, copii, bătrâni, erau urcate în trenurile morţii, cu destinaţia Auschwitz. Dintre cei 30.000 de evrei care au fost deportaţi în lagăr, doar 3.000 s-au mai întors. Neputincios în faţa sorţii Schwartz Gerzon, un evreu în vârstă de 93 de ani, născut în comuna Valea lui Mihai, având în prezent domiciliul în Oradea, pe strada Colonel Buzoianu, îşi aminteşte cu lacrimi în ochi de anii tinereţii sale, din vremea horthyştilor, când evreii erau prigoniţi, ridicaţi de la casele lor şi transportaţi forţat în Germania, spre lagărele de gazare. Deşi cei mai mulţi evrei îmbrăţişau comerţul, Schwartz Gerzon şi-a ales de copil meseria de cioplitor în piatră. În tinereţe câştiga bine din cioplit pietre funerare în marmură. "Mie mi-a plăcut granitul. Îi dădeam, cu ajutorul ciocanului şi a daltei, o formă artistică", spune interlocutorul. S-a căsătorit în anul 1939, în timpul regimului horthyst. Îşi dorea copii, o familie fericită, pe care s-o poată întreţine. Soţia sa i-a împlinit visul aducându-i pe lume un băiat. Cotitura vieţii În anul 1942 a fost mobilizat în armată, într-un regiment din Baia Mare, urmând să plece de aici pe front. Nu avea veşti de acasă, scrisorile fiindu-i cenzurate. Avea să afle că în mai 1943 soţia, băiatul şi cei cinci fraţi ai lui au fost ridicaţi în miezul nopţii de acasă de către jandarmii unguri şi transportaţi cu trenul morţii, în vagoane de animale, spre Birkenau, Manthausen din Germania. Are şi acum un set de documente, corespondenţă, fotografii primite de la soţie şi fraţi înainte de a fi ucişi prin gazare la Birkenau. Scăpat de la moarte de ofiţerii români Schwartz Gerzon era soldat în armata română când a început selectarea soldaţilor evrei pentru diverse munci grele. Gerzon a ieşit atunci la raport, solicitând să fie trimis mai degrabă pe front. Însă a fost numit grăjdar la caii regimentului. Înrolat în armata română pentru eliberarea Ardealului, a ajuns cu cavaleria până în localitatea Zombor, în nordul Serbiei. După terminarea războiului, s-a întors acasă. La Valea lui Mihai, a găsit casa părintească pustie, cu pereţii goi. Chiar dacă a rămas singur, fără familie, fără fraţi, nu s-a descurajat. Ajutat şi de vecini români, s-a angajat la Cooperativa de Consum din Săcueni. Mai târziu, soarta i-a surâs pentru a doua oară. S-a recăsătorit, soţia aducându-i pe lume o fetiţă. Astăzi, Schwartz Gerzon este un om apreciat de comunitatea evreilor şi de către însuşi preşedintele Comunităţii evreilor din Oradea, ing. Felix Koppelmann. Dovadă stă faptul că are, chiar la această vârstă înaintată, diverse atribuţii gospodăreşti în cadrul comunităţii. Mai mult, Gerzon este prezent în fiecare an la evenimentele organizate de comunitatea evreilor din Oradea, rugându-se de fiecare dată ca în România să nu mai existe discriminare, antisemitism şi rasism. Mulţumire şi recunoştinţă Schwartz Gerzon rămâne mereu recunoscător românilor din Ardeal, care, în cele mai grele vremuri, au fost aproape de suferinţele evreilor. Afirmă cu mâna pe inimă că românii din Ardeal nu i-au prigonit pe evrei. Mai mult este mândru că e cetăţean român, loial statului român, bucurându-se de aceleaşi drepturi ca şi românii, fără discriminare etnică, rasială sau confesională. Într-o astfel de ţară, România, doreşte să-şi aniverseze un veac de existenţă, moment de care îl mai despart doar şase ani. Bihorean prin naştere, a iubit poporul român dintotdeauna şi doreşte să ajungă să trăiască şi el integrarea României în Uniunea Europeană, eveniment benefic tuturor minorităţilor naţionale, inclusiv evreilor din România.