Grădiniţa nr. 30 - Lecţie de educaţie rutieră
Ieri, la prânz, reprezentanţii Poliţiei de Proximitate Oradea au ajuns la Grădiniţa nr. 30, unde au desfăşurat o activitate educativ-preventivă având ca temă regulile de circulaţie. "Prin acţiunea pe care o avem încercăm să le explicăm copiilor cum să circule corect, pe unde să traverseze strada astfel încât să nu se supună pericolelor rutiere", a precizat agent şef principal Marius Vasi.
Preşcolarii au îmbrăcat veste reflectorizante, au vizionat alături de poliţişti un filmuleţ, au luat parte la jocuri interactive, învăţând semnificaţia indicatoarelor de circulaţie şi văzând cum arată şi cu ce este dotat un autoturism de poliţie. "Educaţia rutieră se regăseşte în curricula şcolară, iar activitatea desfăşurată la grădiniţa noastră reprezintă evaluarea proiectului local "Să circulăm corect". La eveniment asistă grupele mijlocii, mari şi pregătitoare atât de la secţia română, cât şi de la secţia maghiară", a precizat director Lucia Negrău. Astfel de activităţi educativ-preventive sunt derulate cu regularitate de către poliţiştii de proximitate tocmai pentru a reduce cât mai mult victimizarea copiilor. Oamenii legii susţin că în majoritatea cazurilor cei mici sunt mult mai receptivi la astfel de mesaje decât adolescenţii sau chiar părinţii.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.