Instituţia Prefectului judeţului Bihor a dorit să dea un exemplu demn de urmat tuturor celorlalte instituţii locale şi în special conducerilor acestora, postând în timp record declaraţiile de avere ale funcţionarilor, completate la zi, pe site-ul instituţiei, www.prefecturabihor.ro. Toţi funcţionarii publici au fost încă de săptămâna trecută mobilizaţi pentru a declara ce au acumulat peste an. Însă, chiar dacă s-au conformat ordinului de serviciu, ei au făcut-o superficial, unii dintre angajaţi decretând că veniturile din salarii sunt confidenţiale. Cu mâinile curate Averea prefectului Ilie Bolojan, în 2006, nu s-a modificat cu nimic faţă de anul 2005. Prefectul nu deţine în proprietate nici un teren. În schimb, deţine în Aleşd două apartamente, din care unul în coproprietate cu soţia, fiecare în suprafaţă de câte 40 mp. Bolojan nu deţine nici un autoturism şi nici bijuterii ori obiecte de artă care să depăşească 5.000 euro. De asemenea, nu deţine nici un cont în bancă, având, în schimb, acţiuni la o societate comercială din Aleşd. În cursul anului trecut, prefectul de Bihor a beneficiat de decontarea cheltuielilor de transport pentru călătoria efectuată în SUA, în valoare de 1.000 euro, pe care le-a menţionat, asemeni viceprimarului Mihai Groza, în rubrica specială din declaraţia de avere. Singurele sale surse de venit sunt cele obţinute din activitatea publică, anul trecut salariul încasat ridicându-se la 59.920 RON. ATOP-ul scuză mijloacele 2006 a fost, însă, un an excelent pentru subrefectul Traian Abrudan. Acesta a primit moştenire 1/2 dintr-un teren agricol în suprafaţă de 3 ha în Sălard şi a cumpărat în Oradea un teren de 640 mp. De asemenea, în 2006, a moştenit 1/2 dintr-un apartament situat în Aleşd. Subprefectul Abrudan are patru conturi deschise la bănci, suma totală a acestora ridicându-se la 50.000 RON. În plus, acesta mai deţine acţiuni la şase societăţi în valoare de 78.422 RON. Din activitatea de subprefect a încasat anul trecut 52.457 RON, iar din activitatea de membru ATOP, 4.557 RON. Anul trecut a încasat 3.000 de euro şi din vânzarea autoturismului personal, iar alţi 2.261 RON din diurnă. De menţionat că, la capitolul "Venituri din cedarea folosinţei bunurilor", în mod greşit Abrudan a trecut cei 3000 de euro pe care i-a obţinut din vânzarea autoturismului. Asta, dacă nu cumva l-a şi închiriat între timp... Cu banii de la chenzină face plinul la benzină Celălalt subrefect, Todor Albert, în decursul anului trecut, a reuşit să-şi achiziţioneze un autoturism în leasing. Acesta nu deţine nici un teren, iar apartamentul aflat în cotă parte îl deţine din 1988. Pe lângă autoturismul cumpărat anul trecut, subprefectul Todor mai deţine şi un altul, acesta fiind încredinţat soţiei. El nu are nici bijuterii, nici tablouri, nici conturi în bancă şi nici nu este acţionar la vreo societate. Singurele sale venituri au provenit din salariu, anul trecut încasând 46.532 RON. Director sărac cu rude bogate Horia Jarca, şeful Direcţiei Serviciilor Publice din cadrul Instituţiei Prefectului, nu deţine nici un teren, în schimb este proprietarul unei case de locuit în suprafaţă de 133 mp în Oradea. Mai are în proprietate un autoturism Volkswagen Passat, anul trecut reuşind să vândă două autoturisme, încasând 6.600 euro. Jarca nu are nici un depozit bancar, nici acţiuni, în schimb, are datorii la bancă de 15.000 euro şi alte 5.000 euro la o rudă. Din activitatea de director al Prefecturii a încasat anul trecut 39.000 RON, iar în calitate de membru la comisiilor de concurs şi licitaţii, alţi 2.300 RON.