Modul lamentabil în care am tratat primul contact cu Uniunea Europeană arată clar că, vorbind cinstit, nu avem ce căuta acolo. Odată cu întoarcerea din drum a lui Vosganian, unei ţări întregi i s-a arătat locul care i se cuvine în Europa: în cel mai fericit caz, undeva lângă intrare, după uşă. Iar noi am fi nesimţiţi dacă am susţine că merităm mai mult, după tembelismul cu care am ratat intrarea firească în structurile comunitare. Europa ne-a sancţionat nu numai aiureala cu care am abordat problema comisarului european, ci şi toate metehnele în care ne-am complăcut până acum. Trimiţându-l acasă pe Vosganian, ne-a spus, de fapt, ce nu tolerează. Practic, România avea de făcut un lucru banal, pe care majoritatea ţărilor care au aderat la UE l-au făcut aşa cum trebuie. Cu cap, adică. Doar Letonia îşi mai trimisese o candidată care a trebuit să fie înlocuită din cauza implicării sale într-un scandal legat de finanţarea partidului din care face parte. O altă ţară baltică, Estonia, a stat ca pe ace până ce europarlamentarii s-au lămurit cum vine treaba cu comisarul propus, chiar dacă acesta, acuzat de fraudă, fusese declarat curat de justiţie. Existau, aşadar, precedente care să pună pe gânduri nişte fluşturatici latino-balcanici obişnuiţi să ia totul în uşor şi, dacă se poate, şi pe sub mână. Românescul "las-o, bă, că merge şi aşa" nu are echivalent la nivelul instituţiilor occidentale, care, dincolo de păcatele lor inerente, sunt extrem de scrupuloase atunci când vine vorba de bănuieli de corupţie. Experienţa cooperării de până acum n-a lăsat nicio urmă în creierul oficialilor noştri, care dovedesc că nu sunt capabili să facă faţă rigorilor pe care le presupune statul la aceeaşi masă cu reprezentanţii ţărilor din UE. Bulgaria, în schimb, şi-a făcut perfect temele şi ne-a dat clasă, iarăşi. Din păcate, România s-a comportat în faţa Europei ca şi cum ar fi scăpat acum din primitivism şi-ar fi rupt-o la fugă spre porţile lumii civilizate. Dacă ar fi fost alta realitatea, preşedintele României nu s-ar comporta ca un Jupân căruia trebuie să i se supună prostimea, iar boierii să-i pupe supuşi papucii. Găştile unite pe bază de interese, care alcătuiesc ceea ce pompos numim clasa politică, nu s-ar gândi doar la propria ghiftuială. Instituţiile nu şi-ar desfăşura activitatea, şi acum, între două din simbolurile înapoierii româneşti: bacşişul şi hatârul. Iar mulţimea nu s-ar resemna să fie tratată drept pulime. Dar pentru că în ţara asta nimeni nu-şi face treaba aşa cum s-ar cuveni, suntem ceea ce suntem şi acolo unde putem să fim. Restul e amestec de poleială şi vise, bune să ne întreţină iluzia europeană. Numai contactul concret cu Europa ne pune-n faţă oglinda în care suntem siliţi să ne privim aşa cum suntem. Era clar pentru toată lumea că primirea noastră în NATO şi în UE nu se trage de la meritele noastre, ci de la nevoile lor. Am avut un noroc istoric, mai ales că după noi se vor cam închide porţile. Ştiam asta şi erau încă proaspete emoţiile prin care am trecut până când UE a decis să nu amâne momentul aderării. Cu toate acestea, am înţeles să procedăm în dulcele stil românesc. În locul unei decizii rapide, clare şi inteligente, a fost nevoie de un circ grotesc. Cum naiba se uită un oficial occidental la politicienii noştri, care s-au îmbrâncit şi s-au bălăcărit în văzul lumii, ca nişte maimuţoi retardaţi, până ce au reuşit să-şi desemneze reprezentantul în Executivul european? Care reprezentant, o dată ajuns la Bruxelles, s-a pomenit trimis la plimbare. Europa nu auzise despre el decât două lucruri: un zvon legat de colaborarea cu Securitatea şi certitudinea finanţării sale de către unul din marii escroci ai tranziţiei, Sorin Ovidiu Vântu. Pe scurt: bulibăşeală, securitate, oligarhie. Acestea sunt bubele pe care ni le cultivăm de 17 ani şi de care nu vom scăpa în curând. Pentru că ne închipuim, de la cel mai umil până la jupânul preşedinte, că Europa asta e o fandosită bleagă, care ne va suporta mizeria şi mentalitatea de ev mediu şi ne va lăsa să intrăm în casa ei cu alde Băsescu, Becali şi Vântu în frunte, chiuind, ţanţoşi şi proşti, în ritm de manele, şi zvârlind iute ochii-n lături, doar-doar îi vom face la buzunar şi pe fraierii ăştia de europeni.