La Curtea de Apel Oradea s-a desfăşurat ieri un nou termen de judecată în procesul fostului ministru al Justiţiei Rodica Stănoiu cu Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS).

Judecarea cauzei s-a amânat, din nou, pe 7 mai a.c., în vederea comunicării cu CNSAS a obiecţiunilor formulate de expertul numit de Rodica Stănoiu care privesc expertiza grafică efectuată în cauză de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice (INEC) Bucureşti. Acuzată de CNSAS că ar fi turnat la Securitate, Stănoiu a solicitat în 2010 strămutarea procesului, prin care ea contestă eticheta de poliţie politică, de la Curtea de Apel Bucureşti la cea din Oradea. Înalta Curte de Casaţie si Justitie i-a admis cererea de strămutare a procesului, la aproape patru ani de la debut.   La penultimul termen de judecată de luna trecută instanţa a luat act de rezultatul expertizei efectuate la cererea CNSAS, menită să stabilească autenticitatea notelor informative către fosta Securitate semnate cu pseudonimul Sanda şi dacă acestea aparţin fostului ministru al Justiţiei Rodica Stănoiu. Conform CNSAS, Stănoiu ar fi dat note informative, semnând cu numele de „Sanda" şi „Georgeta", în perioada 1983-1987. Doi din cei trei grafologi care au analizat scrisul au spus că notele informative semnate cu pseudonimul Sanda i-ar aparţine lui Rodica Stănoiu. Cel de-al treilea a avut însă o obiecţie, în ceea ce priveşte proba de scris dată de fostul ministrul al Justiţiei în faţa instanţei, spunând că nu se poate pronunţa exact. Aşadar, la fel ca în martie, şi ieri, apărătorii lui Rodica Stănoiu au cerut instanţei amânarea dezbaterilor pentru ca experţii lor asistenţi să-şi formuleze concluziile legate de raportul de expertiză al INEC.