Festivalul - concurs "Nymphea Dance"
În perioada 24-25 august a.c., Fundaţia Română pentru Tineret Bihor organizează la Oradea, în cadrul Teatrului de Stat, cea de-a V-a ediţie a Festivalului-concurs Internaţional de Dans "Nymphea Dance".
Potrivit organizatorilor, competiţia este destinată atât celor care consideră dansul un simplu hobby, cât şi pentru cei care fac din dans un stil de viaţă. Festivalul se va încheia cu o gală a câştigătorilor, în timp ce juriul va fi format din membri internaţionali. În acest an, invitaţi speciali sunt membrii trupei "Flawless" din Anglia, campioni mondiali la dans. Premiile vor fi motivante, valoarea totală a acestora ridicându-se la suma de 1.000 de euro. Mai mult, toţi participanţii vor primi din partea organizatorilor diplome de participare. Concursul se va desfăşura pe parcursul a două zile, vineri şi sâmbătă, pe două secţiuni: hip-hop şi break-dance.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.