Consilierii locali a municipiului Oradea au aprobat ieri indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiție: "Reabilitarea parament exterior și invelitori aferente la Palatul Vulturul Negru". Indicatorii tehnico-economici au fost elaboraţi de către Administrația Imobiliară Oradea în vederea asigurării unei stări tehnice corespunzătoare și pentru a se reveni la aspectul exterior original al Palatului Vulturul Negru.

Palatul Vulturul Negru este un monument arhitectonic reprezentativ al municipiului, fiind grupat în trei corpuri asimetrice. De aici provine și problema principală a ansamblului: dimensiunea clădirii și actuala mărunțire a proprietarilor care induce imposibilitatea de a restura unitar întreaga clădire. Pe clădire pot fi observate degradări vizibile, care sunt rezultatele intervențiilor incorecte asupra clădirii. Astfel, este nevoie de reabilitarea fațadei exterioare a celor două tronsoane, respectiv tronsonul către strada Independenței și tronsonul spre Piața Unirii. Lucrările propuse de administrație constau în desfacerea și refacerea tencuielilor la fațade în culorile originale, reabilitarea învelitorii actuale, reabilitarea tâmplăriilor actuale, refacerea elementelor decorative, refacerea în totalitate a lucrărilor de tinichigerie distruse etc. Conform indicatorilor tehnico-economici ai investiției, ordonatorul principal de credite pentru realizarea investiției este Primăria municipiului Oradea, durata de realizare a investiției fiind de 2 ani, iar valoarea estimată este de 6.903.103 lei fără TVA.