La sfârşitul lunii trecute, Facultatea de Protecţia Mediului a Universităţii din Oradea a organizat, împreună cu studenţii, o aplicaţie practică privind protecţia mediului în Munţii Apuseni în cadrul căreia s-a citit şi un „Manifest pentru Protecţia Mediului la Roşia Montană", care a fost înmânat conducerii companiei.

În urmă cu 10 ani, la iniţiativa prof. univ. dr. ing. Nicu Cornel Sabău, Departamentul de Ingineria Mediului din cadrul Facultăţii de Protecţia Mediului a Universităţii din Oradea, organiza cu studenţii din anul III o aplicaţie practică privind protecţia mediului în Munţii Apuseni şi în alte zone din judeţele Bihor, Cluj, Alba şi Hunedoara. Iniţiativa a avut un succes deosebit în rândul studenţilor şi, an de an, la buna ei reuşită a avut un aport deosebit şef lucrări dr. ing. Radu Brejea. De-a lungul anilor, la aplicaţia practică au participat şi alte cadre didactice din departament: Tamara Romocea, Monica Costea, Eugenia Şerban, Nandor Köteles, Valentin Negrău, Cornel Domuţa. Anul acesta, în perioada 27-29 aprilie, aplicaţia practică a vizat barajul de pe Someş de la Gilău, grădina botanică din Cluj-Napoca, Situl „Natura 2000" de la Turda, fosta S.C. Ampelum Zlatna, cariera de exploatare şi uzina de preparare a cuprului S.C. Cupru Min S.A. Abrud de la Roşia Poieni, cariera de exploatare a aurului şi galeriile romane de la Roşia Montană, Gheţarul de la Scărişoara, Groapa Ruginoasă de la Arieşeni, iazul de decantare a exploatării miniere Băiţa şi perimetrul etalon de combatere a eroziunii solului de la Pocola. Pe lângă caracterul aniversar, aplicaţia practică din acest an a fost inedită, întrucât la Roşia Montană s-a luat poziţie împotriva exploatării aurului cu cianuri de către Gabriel Resources şi a fost citit un „Manifest pentru Protecţia Mediului la Roşia Montană", care a fost înmânat conducerii companiei.