Facultatea de Medicină şi Farmacie Oradea - Dr. Gheorghe Bumbu a fost ales decan
Prof. univ. dr. Gheorghe Bumbu a fost ales, ieri, în funcţia de decan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Oradea, cu majoritatea voturilor celor prezenţi. Din cei 68 de electori, 48 au votat pentru Gheorghe Bumbu, şapte pentru psihiatrul Gavril Cornuţiu şi doi pentru celălalt candidat, Mircea Ifrim.
Medicul Gheorghe Bumbu a câştigat astfel din primul tur de scrutin funcţia de conducere a FMF, mandatul său urmând să fie validat de Senatul Universitar. La doar câteva minute după şedinţa de alegeri, noul decan a precizat că îşi doreşte mai multă transparenţă şi o imagine îmbunătăţită a facultăţii. „Sunt foarte bucuros şi nu îmi pare rău că m-am înscris în competiţie. Sunt foarte optimist. Urmează acum munca şi sunt conştient de faptul că lucrurile nu vor fi simple. Votul acesta arată însă că oamenii au dorit schimbarea. Doresc ca schimbările să se vadă deja peste două, trei săptămâni. Prioritare sunt problemele administrative, după care, pe termen lung, ne gândim la performanţă", a declarat prof. univ. dr. Gheorghe Bumbu. Funcţia de decan al Facultăţii de Medicină a rămas vacantă după ce Adrian Maghiar şi-a dat demisia în urma acuzaţiilor făcute la adresa sa şi a familiei sale în legătură cu scandalul diplomelor false eliberate la Oradea.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.