Pentru că fiecare primăvară înseamnă un nou început, îmbogăţirea grădinii, împrospătarea plantelor sau redecorarea sufrageriei aduc culoare, după norii gri şi căldură, după frigul lunilor trecute. Acesta este motivul pentru care Lotus Center organizează în perioada 29 martie-1 aprilie, între orele 10.00-22.00, cea de-a cincea ediţie a târgului „Lotus Expo - Grădini şi terase".

Evenimentul se desfăşoară pe parcursul a patru zile, în perioada 29 martie -1 aprilie, iar în cadrul acestuia vizitatorii pot găsi de la arbori şi diverse specimete de flori, până la decoraţiuni ori produse de înfrumuseţare şi utilaje de întreţinere a grădinilor şi teraselor. „Avem în expoziţie de la conifere şi plante cu flori, până la arbori şi arbuşti, preţurile variind între 5 lei (plantele perene), la 1.000 de lei (palmierii), ne-a declarat Adriana Bonţe, de la Adenandra, care participă pentru a cincea oară la expoziţie. Kolster Edwin reprezintă o firmă din Ocna Mureş, şi participă pentru prima dată la acest eveniment. El a adus plante ornamentale, de exterior, dar şi plante rare. Cea mai ieftină plantă pe care o are în expoziţie este un rozmarin, care costă 8 lei, iar cea mai scumpă, un buxus de peste 20 de ani, la 400 de lei. „La Ocna Mureş, avem pepinieră cu peste 120 de specii de plante, dintre care 10% sunt conifere. În viitor, vrem să facem o pepinieră de plante şi la Livada", ne-a declarat expozantul.

Doritorii pot admira sau cumpăra obiectele potrivite pentru colţul lor de verdeaţă zilnic, între orele 10.00 şi 22.00, intrarea fiind gratuită.