Alexandru Lăpuşneanu reloaded A fost odată ca-n poveşti, a fost ca niciodată, un domn sadic ca un mieluşel, cu păr de sârmă moale, cu faţa albă ca varul, un mort cu ochi negri, pe nume Alexandru Lăpuşneanu. Şi o avea ca soaţă pe Ruxanda cea mândră-n toate cele, cum Dama între vagabonzi şi trandafirul între păpădii. Junele Lăpuşneanu o văzuse-n balconul camerei sale pândindu-l să nu plece fără ea, dar el nu ştiu asta şi pe loc se îndrăgosti de ea. Şi ce făcu? Se-apucă să-i vorbească în stihuri alese: Cobori în jos, luceafăr blând, Alunecând pe-o rază, Aterizează-n casă şi în gând Şi Soarele-mi luminează! Şi ochii tăi hipnotizaţi În ochii mei rămâie. De te înalţ de subsuori, Tu pe toace te ridică; Când faţa mea se pleacă-n jos, Tu stai şi mă admiră, Să ne holbăm pân’la plictiseală La feţe-ne toată viaţa; Şi ca să-mi fie pe deplin Auzită şi văzută iubirea Am să scrijelesc pe feţele duşmanilor: Lăpuşneanu Ruxanda. Fermecată de emoţionanta declaraţie de dragoste a mândrului chip cu negre viţe de păr şi coroană de aur, care-o privea cruciş atâta strălucea. Coboară fata pe burlan, îl ia de braţ şi pleacă împreună spre cetatea Hotin. După mulţi prunci - doi la număr - şi certuri zilnice, căci Lăpuşneanu nu înceta a-şi declara iubirea pe feţele duşmanilor care mieunau de fericire că îi sunt de folos, Ruxanda îi cere divorţul. Din păcate, amorezul Lăpuşneanu nu putea concepe s-o piardă pe Dulcineea lui şi începe a-şi arăta iubirea cu şi mai mult patos: scoate ochii, atârnă capetele scrijelite pe garduri, taie mâini şi-i trimite soaţei sale filmările de la schingiuri. Dar într-o zi, DVD playerul se defectă şi Ruxanda n-a mai putu viziona actele iubirii soţului său şi începu să creadă că o înşală cu ţigăncuşa de la spălătorie, Esmeralda. Văzând neîncrederea luceafărului său, Alexandru Lăpuşneanu s-a sinucis. Dar, totuşi, în urma autopsiei, s-a descoperit că l-a otrăvit soţia sa pentru că nu i-a acordat divorţul. Aceasta i-a dat licoarea magică aducătoare de noroc în viaţa femeii independente în urma sfătuirii cu hoverii acestuia - spaniolii Stoic şi Spongioc, cei mai aprigi duşmani de pahar pe care el îi avea -, care o anunţaseră de planul acestuia de a-şi lua zilele cu ştreangul, pentru că nu doreau ca el să moară fericit de propria-i mână. Rămasă văduvă, Ruxanda s-a căsătorit cu Moţoc - cel mai bun prieten al exului ei soţ, fratele lui de cruce -, un viclean copil de casă, băiat din flori şi de pripas, dar îndrăzneţ cu ochii. Nunta lor dură trei zile şi trei nopţi şi, vorba englezului, they lived happily ever after.