Excursie instructivă în zonă protejată
La iniţiativa Federaţiei EUROPARC, care reuneşte parcurile naţionale şi naturale din Europa, se organizează în fiecare an, pe data de 24 mai, Ziua Europeană a Parcurilor. Şi în acest an, cu acest prilej, la Bihari Madarvarta şi la heleşteele de la Biharugra (Parte din Parcul Naţional Koros - Maros) partea română a fost invitată să viziteze zone strict protejate ale heleşteelor, care nu sunt deschise publicului larg în restul anului.
Reprezentanţii Parcului Natural Cefa, administrat de Administraţia Parcului Natural Apuseni au fost invitaţii acestui eveniment, în calitate de partener al Parcului Naţional Koros - Maros această arie protejată aflându-se pe graniţa Româno - Ungară, în apropierea bazinelor piscicole de la Biharugra. În cadrul acestui eveniment s-a dat startul proiectului "Îmbunătăţirea caracterelor transfrontaliere ale Parcului Naţional Koros - Maros şi Parcul Natural Cefa" derulat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria - România, proiect derulat sub coordonarea Directoratului Parcului Naţional Koros - Maros şi având ca partener Parcul Natural Cefa administrat de RNP Romsilva - Administraţia Parcului Natural Apuseni R.A. Scopul acestui proiect este de a sprijini dezvoltarea acestei zone ca arie protejată transfrontalieră. La eveniment, au luat aproximativ 40 de copii din clasele primare şi gimnaziale de la şcoli din comunităţile locale din Ungaria. Parte din activităţi s-au desfăşurat la Centrul de vizitare şi educaţie ecologică Mdarvarta din Biharugra, unde au avut loc activităţi cu copiii privind recunoaşterea păsărilor şi nevoile de protecţie şi conservare, prezentarea unor filme despre natura şi mai ales despre păsări, iar ulterior s-a vizitat în zona heleşteelor la o staţie de capturare şi inelare a păsărilor în vederea monitorizării. "Aici copiii au avut ocazia să vadă cum se desfăşoară această actitivitate şi să participe efectiv la capturarea, inelarea şi eliberarea păsărilor inelate, totul după o şedinţă de recunoaştere a speciei şi a modului de manipulare a fiecărei păsări în parte pentru a reduce stresul animalului şi evitarea rănirii", ne-a precizat Alin Moş, directorul, Administraţiei Parcului Natural Apuseni.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.