Ștrandul Orășenesc Ștei, inaugurat anul trecut în luna iunie, reprezintă o adevărată oază la poalele Munților Apuseni, iar în această perioadă caniculară este luat cu asalt atât de cei care doresc să se răcorească prin înot, cât și de cei care doresc să-și întrețină sănătatea.

Dacă luna iulie este cunoscută ca „luna lui cuptor”, iată, că și luna august, luna concediilor, se încadrează în aceleași tipare, termometrele trecând constant „pragul” celor peste 30 de grade, chiar și peste 35 în multe zile, fapt pentru care ștrandurile sunt luate cu asalt. Nu face excepție nici Ștrandul Orășenesc Ștei, o adevărată „bijuterie” la standarde europene, care și în acest an și-a deschis larg porțile pentru cei care vor să se „răcorească”, dar și să-și întrețină sănătatea. Indiscutabil, această realizare a autorităților locale – reprezentate de Iulian Balaj și Marius Cioară, primarul și viceprimarul orașului Ștei – demonstrează transformările vizibile ale orașului de la poalele Munților Apuseni „trăite” în ultima perioadă. Ștrandul din Ștei s-a putut redeschide datorită unui proiect derulat prin Programul Operațional Regional, Axa 13 „Îmbunătățirea calității vieții populației în orașele mici și mijlocii din România”, având o valoare de 7.222.658,56 lei. Implementarea proiectului a avut ca obiectiv reabilitarea integrală a bazinelor exterioare existente; împrejmuirea terenului; refacerea integrală a traseelor pietonale cu pavaje din piatră; realizarea unui nou sistem de iluminat exterior, pe bază de stâlpi fotovoltaici cu baterii. Totodată, s-a realizat un nou sistem modern de echipamente și instalații care asigură buna funcționare a obiectivului în parametrii tehnici și care este eficient din punct de vedere al costurilor de operare și mentenanță. S-a construit un corp de clădire cu spații multifuncționale, grupuri sanitare, inclusiv pentru grupurile de persoane vulnerabile; vestiare de schimb; un cabinet medical de prim ajutor și un bazin acoperit. Zona de recreere este dotată cu mobilier urban modern și de calitate, spaţiul verde amenajat cu material dendrologic și sistem de irigații, sunt prevăzute locuri de joacă pentru copii și fitness în aer liber, este amenajat un teren de volei exterior. S-a ținut cont la dotarea și amenajarea spațiului pentru a stimula egalitatea de șanse și de a înlătura discriminarea. Cei care doresc să se răcorească prin înot pot profita de bazinele exterioare, unul pentru adulți care are o formă rectangulară și se înscrie în dimensiunile interioare de 24,7 x 12,12 m, cu adâncimea maximă de 1,65 m, în timp ce bazinul pentru copii are dimensiunile de 20,53 x 6,46 și o adâncime ce crește treptat de la 0,80 m la 1,10 m. Pentru cei care doresc să-și întrețină sănătatea le stă la dispoziție bazinul acoperit, cu apă geotermală, care dispune de un confort la standarde europene, cum de altfel este întreaga suprafață pe care se întinde ștrandul orășenesc. Tarifele practicate sunt: un bilet adulți 40 lei; un bilet copii 20 lei; un bilet pensionari 25 lei. De asemenea, se emit abonamente cu următoarele profile: „Abonament Adult 5” – 5 intrări a 150 lei; „Abonament Copii 5” – 5 intrări a 75 lei; „Abonament Pensionari 5” – 5 intrări a 100 lei. Ștrandul este închis doar în ziua de luni. Alte facilități sunt disponibile pentru cei care doresc să frecventeze ștrandul din ziua de marți până vinerea inclusiv, după ora 16.00, când se fac reduceri la intrare. Astfel, pentru adulți un bilet costă 20 de lei, pentru copii 10 lei, în timp ce pentru pensionari 12,5 lei. Persoanele cu dizabilități beneficiază de prevederile Legii 448/2006. Cei mici pot să se recreeze între partidele de înot la părculețul special amejant pentru ei, în timp ce iubitorii voleiului au la dispoziție un teren pe nisip la dimensiuni standard, iar iubitorii „mingii cu celuloid” pot practica tenisul de masă la mesele din incintă. Așadar, dacă doriți să evitați canicula și să petreceți clipe de destindere Ștrandul Orășenesc Ștei vă oferă condiții excelente, iar șezlongurile și nenumăratele umbrele vă aparțin, ca și superba zonă verde pregătită întotdeauna la „patru ace”.