Evaziune fiscală cu „damf" de rachiu
Decizia Camerei Deputaţilor de a scuti de accize gospodăriile individuale care produc până la 250 de litri de ţuică şi rachiu pe an pentru propriul consum încalcă legislaţia UE şi încurajează evaziunea fiscală, susţine organizaţia patronală a Industriei Alcoolului şi Băuturilor Alcoolice Garant.
"În urma votului din 30 septembrie 2008 al Camerei Deputaţilor privind scutirea de accize pentru ţuică şi rachiuri naturale, s-a constatat cu stupoare că se încalcă flagrant Directiva 92/83/CEE a Consiliului Uniunii Europene", se arată într-un comunicat al Garant. Organizaţia patronală mai susţine că a identificat aproximativ 30.000 de cazane de ţuică, dintre care 99% funcţionează fără autorizaţie.
"În concluzie, Parlamentul nu a făcut altceva decât să legifereze evaziunea fiscală şi să creeze o piaţă neagră cu efecte dezastruoase şi incontrolabile. În acest fel, România riscă să primească «steguleţ roşu» pe Capitolul IX privind Politicile fiscale", se mai spune în comunicat.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.