Episcopul ortodox începe vizitele pastorale în Oradea
Duminică, 8 august, vor începe vizitele pastorale în municipiul Oradea a Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul ortodox al Oradiei, începând cu bătrâna Catedrală din Velenţa, ce are hramul "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil", unde va oficia Sfânta Liturghie, începând cu ora 9.30, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi şi unde, ca întotdeauna la final de Liturghie, va ţine un cuvânt de zidire sufletească, pe care îl va da celor prezenţi.
Apoi, la sfârşitul Sfintei Liturghii, în jurul orei 13.00, PS Sa Sofronie se va deplasa, împreună cu preoţii şi credincioşii, la noua biserică, cu hramul Sf. Vasile cel Mare şi Sf. Mare Mc. Pantelimon Tămăduitor, construită în Cartierul Nufărul, în spatele Pieţei Agroalimentare, ocazie cu care va binecuvânta şi sfinţi cele două clopote, care apoi vor fi ridicate în clopotniţa bisericii. Pe această cale, conducerea Oficiului Parohial Velenţa împreună cu Consiliul Parohial al Velenţei fac o invitaţie de la suflet pentru suflet către toţi cei care pot să ia parte la această ceremonie, la ceas de sărbătoare şi de rugă creştinească. Totodată, întrucât această biserică va fi dată în folosul obştii ortodoxiei din această parte a oraşului, sunt invitaţi, cu toată dragostea, toţi credincioşii care locuiesc în împrejurimi, având în vedere că ei vor fi viitorii enoriaşi ai acestui sfânt lăcaş.
Preot Romulus Cosmin PINTEA



Comentarii
Nu există nici un comentariu.