Elevii Şcolii "Dimitrie Cantemir" au plantat copaci
La finele săptămânii trecute, elevii clasei a II-a A, de la Şcoala cu clasele I-VIII "Dimitrie Cantemir" din Oradea, conduşi de institutor Simona Lucaciu, s-au alăturat miilor de copii din întreaga lume şi au plantat copaci, din dorinţa de a avea o lume cât mai curată şi un mediu înconjurător nepoluat.
Astfel, în cadrul campaniei "Un miliard de copaci", promovată de Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu, elevii clasei a II-a A au plantat doi tei în curtea Bisericii "Tei", aflată în apropierea şcolii. În derularea acestei activităţi, s-au implicat: Dan Gherdan, director adjunct în cadrul Direcţiei Tehnice a Primăriei Oradea, care a pus la dispoziţie copacii, Felicia Enache, consilier principal al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bihor (APM), care a explicat copiilor importanţa protejării mediului, preoţii parohi ai Bisericii "Tei" - Oradea, care au permis plantarea celor doi tei în curtea bisercii şi au ajutat efectiv la acţiunea de plantare a copacilor, precum şi conducerea şcolii, prin directoarele Teodora Codău şi Szekely Elisabeta.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.