Elevii din Ştei, consilieri pentru o zi
Douăzeci de tineri din Ştei au fost consilieri locali pentru o zi, propunând şi dezbătând proiecte de hotărâri legate de probleme ale oraşului. Acţiunea face parte din jocul de strategie intitulat "Politica locală", organizat de Fundaţia Friedrich Ebert.
Fundaţia Friedrich Ebert organizează, în Ştei, în perioada 25-31 martie, un curs bazat pe joc de strategie politică, la care participă 20 de elevi din localitate, împreună cu primarul şi politicienii locali. Jocul politic de strategie reprezintă o metodă de educaţie politică, presupunând simularea activităţilor dintr-o instituţie reală. În acest caz, a fost vorba de simularea unei şedinţe a Consiliului Local Ştei, care a avut loc ieri la sediul Primăriei. În prealabil, tinerii au participat, săptămâna trecută, la şedinţa Consiliului Local, iar duminică s-au întâlnit cu aleşii locali pentru a se pregăti în vederea acţiunii de ieri. "Prin acest joc, dorim să le prezentăm copiilor ABC-ul politicii locale şi să-i determinăm să discute despre necesităţile oraşului şi comunităţii lor, pentru ca, pe viitor, să se implice activ în viaţa politică. Totodată, vrem să le oferim politicienilor locali oportunitatea de a intra în contact direct cu tinerii, nu doar să discute despre ei", susţin organizatorii. Fundaţia Friedrich Ebert speră că acest joc de strategie va fi un succes, astfel încât să poată fi organizat în mai multe localităţi din ţară.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.