Elevii de la "Vuia", în finala Balului Balurilor
Distracţie la maximum, vineri seara, în Discoteca No Problem, din Oradea, cu prilejul celei de-a VII-a ediţii a Balului Balurilor, în urma căreia elevii de la Colegiul Tehnic "Traian Vuia" s-au clasat pe locul I, cei de la Colegiul Naţional "Iosif Vulcan", pe locul II, iar tinerii de la Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu", pe locul III. Evenimentul a fost organizat de Darius Domocoş, referent cultural la Casa Tineretului, şi de Discoteca No Problem.
Până să ajungă aici, tinerii au fost nevoiţi să treacă de mai multe probe pentru a-i convinge pe membrii juriului că sunt cei mai buni. Iată câteva dintre ele: aruncarea mingii la coş stând cu spatele, skandenberg, proba galeriilor sau proba Rc Games, unde, folosindu-se de o maşinuţă teleghidată, concurenţii au fost nevoiţi să doboare cinci obstacole într-un timp cât mai scurt. Pe lângă probe, au existat momente artistice susţinute de cântăreţi de muzică rapp. Din juriu au făcut parte Costel Demian, de la un portal bihorean, Andrei Simina, din partea formaţiei Hip Hop Origin-allz, şi Dana Bilan, de la Casa Tineretului. Ca la fiecare ediţie, şi de această dată, evenimentul a fost prezentat de Mihai Dacin. Finala se va disputa săptămâna viitoare între patru licee: Colegiul Economic "Partenie Cosma", Colegiul Tehnic "Traian Vuia", Liceul Teoretic "Lucian Blaga" şi Grupul Şcolar "Vasile Voiculescu".
Distracţia a continuat vineri şi după Bal, odată cu intrarea în scenă a celor de la Guess Who şi Spike, prezenţi la Oradea în cadrul turneului naţional TU-r!, împreună cu cei de la Agresiv. Guess Who şi Spike pot fi consideraţi cei mai populari tineri artişti de hip-hop de la noi, având peste 60.000 de albume vândute, versuri cunoscute de o generaţie întreagă şi milioane de ascultări ale pieselor în mediul online.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.